Un magnat cu o avere de 50 miliarde de dolari propune saptamana de lucru de 3 zile - Iata ce argumente are

Magnatul mexican Carlos Slim Helu, presedintele companiei Telmex si cel mai bogat om din lume in perioada 2010-2013, propune introducerea saptamanii de lucru de trei zile.

"Saptamanile de lucru mai scurte reprezinta o solutie pentru transformarea civilizatiei. Istoric, cu cat tehnologia avanseaza mai mult, cu cat sunt mai multe progrese, cu atat oamenii muncesc mai putin. Acum se intampla ca oamenii traiesc mai mult, au o sanatate mai buna, fara necesitatea efortului fizic. Aceasta civilizatie necesita mai multe cunostinte, mai multa experienta, mai putin efort fizic. Productivitatea a crescut exponential, chiar daca unii economisti neaga acest lucru. Si vedem ca din aceasta cauza somajul este o problema in multe tari, mai ales in Europa. Este important ca oamenii sa nu mai iasa la pensie la 50, 60 sau 65 de ani. Cred ca ar trebui sa se pensioneze mai tarziu, dat fiind ca au mai multe cunostinte si mai multa experienta. Iar eu cred ca trebuie sa lucreze trei zile pe saptamana, pentru a crea spatiu si altora", afirma Carlos Slim, presedinte de onoare al companiei America Movil, citat de Bloomberg.

"In acest mod, necesitatile pentru mijloace de transport vor scadea. Statele nu se vor mai confrunta cu problema pensionarilor timpurii, care sunt destabilizatoare din punct de vedere financiar. Calitatea vietii si patru zile libere pe saptamana vor stimula numeroase activitati economice - mai mult turism, divertisment, sporturi, cultura, educatie.
Oamenii pot profita de acesta zile libere suplimentare pentru a continua sa acumuleze cunostinte", explica magnatul mexican.

Intrebat daca acest sistem nu ar conduce la diminuarea veniturilor, Carlos Slim a precizat: "Nu; pentru companii, productivitatea a generat un excedent de personal. Se poate aplica un schimb foarte bun - mai putine zile de lucru si mai multi ani pana la pensionare.

De fapt, am inceput sa aplicam acest sistem in Telmex (o filiala a companiei America Movil) acum doi ani. Le oferim angajatilor care au multe cunostinte posibilitatea de a lucra mai multi ani, dar mai putine zile pe saptamana. Circa 40% dintre angajati accepta", subliniaza Carlos Slim.

"De-a lungul timpului, chiar daca trecerea a fost lenta, oamenii au lucrat mai putin. Pe vremuri se lucra 72 de ore, sase zile pe saptamana. Apoi, 60 de ore. Succesul cel mai mare a fost saptamana de lucru de 48 de ore. Apoi, saptamana engleza, in care se lucra sambata, iar duminica era singura zi de odihna. Apoi, 40 de ore. In loc sa lucram cinci zile, pentru 35 de ore, sa lucram acum trei zile, pentru a le face loc si altora sa munceasca", adauga Carlos Slim.

Intrebat cum va convinge oamenii sa accepte acest sistem, dat fiind ca societatea capitalista ne invata ca ajungem cu atat mai departe cu cat muncim mai mult, Slim a spus ca, daca cineva vrea sa munceasca mai mult o poate face.

"Poate avea doua locuri de munca: unul de luni pana miercuri, altul de joi pana sambata. Aceasta este una dintre optiuni. Alta este sa lucreze trei zile si sa se pregateasca in celelalte pentru a obtine un loc de munca si mai bun. (...) Pe parcurs, oamenii vor munci mai putin.

Vom avea vehicule fara sofer, astfel ca numarul masinilor din trafic se va diminua, la fel si poluarea. Parcarile vor fi folosite in alte scopuri. Este mai usor sa generam bunastare cu personal mai redus si costuri mai mici. Trebuie sa implementam o schimbare in societate astfel incat oamenii sa aiba activitati. Pentru a crea locuri de munca, este necesar sa avem activitati", explica omul de afaceri mexican.

"Intotdeauna oamenii au opus rezistenta schimbarilor. Cea mai profunda schimbare este o noua civilizatie, una transformata dintr-o societate industriala in una pentru servicii. Inca exista politicieni care lauda productia industriala. Dar uita ca aceasta este o societate de servicii", explica Slim, notand ca acum productia industriala este robotizata, iar omul trebuie sa fie creator si coordonator al aparatelor.

Carlos Slim Helu, in varsta de 76 de ani, este un antreprenor mexican, investitor si filantrop, fiind, in perioada 2010-2013, cel mai bogat om de lume. Cu o avere estimata la 50 de miliarde de dolari in 2016, Carlos Slim Helu este presedinte si director general al companiilor Telmex, America Movil, Samsung Mexico si Grupo Carso.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Caz de lepră confirmat la Cluj! Alte trei persoane sunt sub evaluare, pacientele sunt maseuze din Asia

Thursday, 11 December 2025

Ministerul Sănătății informează că joi, 11 decembrie, a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în...

Doi magistrați din Botoșani, pe lista de susținere a judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu!

Thursday, 11 December 2025

Aproape 200 de magistrați se solidarizează într-un mesaj public cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu. Mesajul de susținere vine după ce Curtea de Apel București a organi...

Botoșăneanul care a scăpat din iadul dependenței: ”Am jucat chiar și banii primiți ca dar de nuntă!”

Thursday, 11 December 2025

Invitat la o conferință organizată de Direcția Informare și Relații Publice a MApN, pe tema dependențelor în lumea modernă, Andrei Bucșă a vorbit, într-un interviu pentru presami...