Un liceu din Botoşani îi recompensează pe cei mai buni elevi!

Marţi, 21 iulie 2015, 12 elevi ai Liceului Teoretic "Ştefan D. Luchian" din Ştefăneşti, aparţinând claselor V – XII, care au finalizat anul şcolar 2014 – 2015 cu media generală 10, vor fi beneficiarii unei excursii de o zi, drept recompensă din partea unităţii şcolare pentru meritele lor deosebite.

Elevii vor vizita mai multe obiective turistice din judeţul Suceava: Grădina Zoologică din Rădăuţi, Mănăstirea Putna, Planetariul şi Observatorul Astronomic din Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei şi altele. Transportul va fi asigurat cu microbuzul şcolar iar alte cheltuieli pentru masa elevilor şi intrările la obiectivele vizate vor fi suportate din sponsorizările care s-au făcut pentru Gala Premianţilor 2015, eveniment desfăşurat în zilele de 16- 17 iulie la Casa de Cultură a oraşului Ştefăneşti.

"Elevii vor fi însoţiţi de Alina Grosu, profesor de biologie, ai cărei elevi au obţinut mai multe note de 10,00 la examenul de Bacalaureat din acest an. Ne mândrim cu astfel de elevi şi profesori care contribuie la creşterea prestigiului unităţii şcolare", a declarat prof. Elena Marineac, directorul Liceului Teoretic "Ştefan D. Luchian" din Ştefăneşti.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...