Proiectul urbanistic ambițios, aparținând companiei American Invest Group SRL, vizează transformarea clădirii care găzduiește cafeneaua „El Passo” într-un complex multifuncțional. Inițiativa nu este lipsită de controverse, întrucât construcția plănuită reprezintă o inserție într-o zonă protejată a orașului.
Imobilul propus are un regim de înălțime de șapte etaje, dintre care primele două niveluri sunt destinate funcționării clinicii sanitare. Conform documentației, clădirea va fi racordată la toate utilitățile necesare unui imobil rezidențial, etajele superioare fiind împărțite în 27 de apartamente. Complexul include o parcare subterană de 20 de locuri, o parcare supraterană de 23 de locuri, zone verzi și o alee de acces compusă din două benzi de circulație.
„Ținând cont că terenul este înconjurat pe o latură de instituții sanitare și pe două laturi de blocuri de locuințe colective, se propune ca parcela studiată să fie tratată în concordanță cu construcțiile învecinate, prin combinarea funcțiunii IS cu funcțiunea LIu1, respectiv clinică medicală la parter și etajul 1 combinat cu locuințe colective la etajele 2, 3, 4, 5, 6 și 7”, se arată în studiul de oportunitate al proiectului.
Regimul de înălțime ridică însă dileme din perspectiva poziționării în mijlocul unui perimetru protejat, delimitat de clădiri de patrimoniu. Vizavi de amplasament se află Casa „Ventura”, care găzduiește Muzeul de Etnografie şi Școala Populară de Arte, imobilul având peste 150 de ani vechime. Din arealul care circumscrie complexul propus spre construire mai fac parte Casa „Urșianu Fisher”, Casa „Jean Goilav”, Biserica „Vovidenia” și Casa „Sofian-Arapu”.
Potrivit unui memoriu depus în dosarul de autorizare, dimensiunile clădirii din proiect i-au fost reproșate investitorului. Acesta s-a apărat explicând că indicatorii urbanistici ar fi modificați în limitele impuse de legislație, păstrându-se astfel caracterul general al zonei.
„Proiectul se află în etapa de evaluare a oportunității. Au fost mai multe discuții de-a lungul timpului privind respectarea unor restricții specifice zonei protejate, comisia noastră verifică veridicitatea indicilor urbanistici pe care i-a comunicat beneficiarul”, a afirmat un specialist din cadrul Direcției de Urbanism și Autorizări în Construcții.
Restricțiile vor fi anulate în momentul în care Planul Urbanistic Zonal propus de investitor va fi adoptat de Consiliul Local.
Un fapt bizar este că întreaga documentație menționează că adresa vizată în proiectul imobiliar este localizată pe Bulevardul Eminescu nr. 81. Realitatea și hărțile contrazic însă informația, clădirea unde funcționează „El Passo” având numărul 71, în timp ce numărul 81 este atribuit unei locuințe situate în apropiere de Școala nr. 10.
În anul 2022, American Invest Group SRL a raportat o cifră de afaceri de 217.567 de lei, de zece ori mai mică decât cifra de 2.421.149 de lei înregistrată în 2021. De asemenea, anul trecut, firma a declarat un profit net de 173.853 de lei și datorii de aproape 5 milioane de lei.
Până la ora scrierii articolului, investitorul nu a putut fi contactat pentru a oferi detalii referitoare la proiectul imobiliar pe care îl propune, nici telefonic, nici la sediul declarat.