Un fost viceprimar al municipiului, vizat de ancheta DNA!
Stiri Botosani Monday, 23 March 2015 ActualitateProcurorii DNA au efectuat luni dimineață o percheziție la sediul firmei acestuia.
Potrivit unor surse, este vorba de fostul viceprimar Cătălin Alexa, actual consilier local.
Luni au avut loc percheziții la societăți comerciale care au sediul în municipiului Botoșani, respectiv Hit AG, Signum Hit AG și Edifico SRL, dar și la o societate din localitatea Șcheia, județul Suceava. Procurorii au făcut percheziții și la trei adrese de pe strada Colonel Tomoroveanu, de pe strada Armeană și strada Plopilor, din Botoșani.
Procurorii DNA nu au făcut deocamdată publice numele suspecților din dosarul pe care îl anchetează, urmând ca acest lucru să se întâmple în zilele următoare după ce acestora le vor fi aduse oficial la cunoștință învinuirile.
Contactat de reporterii Stiri.Botosani, Cătălin Alexa a spus: "Nu am nimic de comentat. Au fost niște percheziții la firmă, dar mai mult nu am de comentat. Mi-au comunicat numarul de dosar și voi merge să văd despre ce este vorba".
Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză privind comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind utilizarea fondurilor alocate de la bugetul U.E. cu ocazia lucrărilor de reabilitare a reţelei termice din municipiul Botoşani, urmându-se a se verifica dosarul de atribuire a contractelor de achiziții publice în cadrul proiectelor: "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Botoşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice", precum și "Parc Regional de Agrement Turistic şi Sportiv – Cornişa Botoşani".
În cauză se efectuează cercetări față de un număr de cinci suspecți, persoane fizice și juridice, din Botoșani și Suceava.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează
Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.56 secunde