Un fost inspector școlar adjunct trage un semnal de alarmă: “Mulți directori de școli nu cunosc legislația”!
Stiri Botosani Thursday, 7 August 2014 ActualitateFostul inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean, viceprimarul Cătălina Lupașcu, trage un semnal de alarmă și spune că în urma vizitelor pe care le-a făcut în unitățile de învățământ din municipiul Botoșani a constatat că unii directori nu cunosc legislația în ceea ce privește achizițiile publice.
“Din vizitele mele în școli aș putea spune că pe partea de buget și pe partea de realizare a procedurilor de achiziție publică directă și apoi situație de lucrări sunt foarte multe persoane care nu cunosc din păcate legislația în vigoare. Vreau să trag un semnal de alarmă directorilor pe această cale. Nu aș dori să mai găsesc lucrări începute și managerii din unitatea respectivă să nu aibă prinși bani în buget pentru lucrările executate. Este o încălcare gravă a legii. Îi rog pe colegii mei puși chiar cu susținere politică să iasă din jocul politic și să cunoască și să aplice legea indiferent ce discuții au cu o persoană dintr-o zonă sau din alta a spectrului politic. La un moment dat aceștia sunt captivi într-un cerc vicios și riscă să se regăsească sub incidența legii", a spus Cătălina Lupașcu.
Ea este convinsă că în continuarea numirile anumitor persoane la conducerea școlilor va stârni nemulțumire.
“De la 1 septembrie nu va fi altceva decât același lucru care se perpetuează în învățământul românesc, ani în care nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea unui post de director. Este firesc când acest concurs lipsește la nivel de sistem, de la nivelul directorilor, inspectorilor și inspectorilor școlari generali persoanele care sunt puse de regulă în baza unei liste de partid să nască în diferite zone controverse. Sper din tot sufletul ca mangerii care vin și care încă sunt în sistem să cunoască legislația", a mai afirmat fostul inspectorul general adjunct al ISJ Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Calendar ortodox 3 noiembrie - Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima, Iosif şi Aitala; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida
Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor, în vre...
Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.81 secunde