Un fost capitan al FC Botosani, audiat de procurorii DIICOT într-un caz de trafic de minori!

Doi fotbalişti au fost audiaţi de procurorii de crimă organizată într-un caz de trafic de minori, în care jucătorii au fost clienţi ai fetelor exploatate sexual.

Potrivit procurorilor vasluieni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cei doi fotbalişti care s-au aflat sub contract cu FC Vaslui au dat declaraţii în calitate de martori în dosarul de trafic de minore şi de persoane, în care sunt cel puţin cinci victime.

Unul dintre cei jucători care a fost chemat de procurori la audieri, susţin surse din rândul anchetatorilor, este fundaşul Paul Papp, în prezent împrumutat de formaţia italiană Chievo Verona la echipa de primă ligă Astra Giurgiu, fost capitan al echipei FC Botosani.



"Până acum, au fost audiaţi doi jucători de fotbal, ale căror nume însă nu le putem face publice până la trimiterea dosarului în instanţă. Pe parcursul urmăririi penale, numele martorilor din dosar sunt confidenţial", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX şeful DIICOT Vaslui, Mihaela Iosipescu.

Principalul suspect în acest caz de trafic de minori şi de persoane, un bărbat de 48 de ani, a fost arestat preventiv de Tribunalul Vaslui în urmă cu o lună, după ce ar fi exploatat sexual, în municipiul Vaslui şi în străinătate, cel puţin cinci tinere, printre clienţi figurând şi jucători aflaţi sub contract cu echipa de fotbal FC Vaslui.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul a racolat, începând cu anul 2011, mai multe eleve de la diferite licee din municipiul Vaslui pe care apoi le-a obligat să practice prostituţia, prin constrângeri fizice şi morale. Exploatate sexual, într-o primă fază, în municipiul Vaslui, tinerele erau apoi duse în Irlanda şi Elveţia, unde, de asemenea, erau constrânse să se prostitueze.

Printre clienţii elevelor, susţin anchetatorii, s-au aflat inclusiv jucători aflaţi sub contract cu formaţia de fotbal FC Vaslui.

Cercetările în acest caz au fost declanşate încă din anul 2011, în baza unor informaţii primite de către procurorii DIICOT. Până la această dată, procurorii au identificat un număr de cinci tinere care au fost exploatate sexual de bărbatul de 48 de ani.

SURSA: MEDIAFAX.RO

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr din Vlăsinești a încercat să îi păcălească pe polițiști cu un permis fals!

astăzi, 14:46

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, în localitatea Săveni, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Vlăsinești. Pen...

A sunat la 112, după o ceartă cu bunica sa: Botoșăneanul a primit în schimb o amendă!

astăzi, 13:49

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au fost solicitați prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din orașul Flămânzi, să intervină la un scandal în fa...

Un bărbat pe un motociclu a fost prins cu 31 de pachete de țigări de contrabandă, a primit o amendă de 20.000 de lei!

astăzi, 13:27

La data de 26 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, în localitatea Sarafinești, un motociclu electric condus de către un b...