Un deputat propune acordarea a 15.000 de lei de la stat prima de casatorie si pentru nasterea celui de-al treilea copil

Un deputat a depus la Senat un proiect de lege in procedura de urgenta prin care tinerii pana in 35 de ani primesc 15.000 de lei cand se casatoresc, suma care se acorda si la nasterea celui de-al treilea copil, scrie Mediafax. Familiile care aduc pe lume un al treilea copil vor fi astfel rasplatite cu o "prima pentru recunoasterea contributiei aduse natiunii", spune deputatul.

Familiile biparentale vor primi "prima pentru recunoasterea contributiei aduse natiunii" de 15.000 de lei la nasterea celui de-al treilea copil. De asemenea, familiile cu trei copii vor primi o alocatie suplimentara in valoare de 50% din salariul minim brut, potrivit proiectului de lege.

Initiativa legislativa a deputatului Iacob Puscas (fost UNPR) prevede ca parintii cu cel putin trei copii minori nu platesc impozit pe venit din salarii si platesc doar 50% din impozitul pe alte activitati producatoare de venit, iar mamele cu cel putin trei copiii beneficiaza de reducerea varstei de pensionare cu doi ani pentru fiecare copil, dar nu mai mult de opt ani.

Totodata, proiectul propune ca tinerii pana in 35 de ani sa primeasca in momentul casatoriei o "prima pentru recunoasterea contributiei aduse societatii prin casatorie" de 15.000 de lei, insa daca divorteaza in primii cinci ani de casatorie sunt nevoiti sa inapoieze banii statului in trei luni de la divort. De asemenea, tinerii casatoriti sunt scutiti de impozitul pe venituri din salarii.

"Prin exceptie de la prevederile Codului fiscal, TVA pentru produsele de igiena si ingrijire destinate copiilor in varsta de pana la 6 ani inclusiv este de maximum 5%", potrivit initiativei legislative.

In proiect este prevazut ca de aceste prevederi beneficiaza si familiile monoparentale, insa doar in cazul decesului unuia dintre soti. De aceleasi prevederi beneficiaza si familiile care au si copii adoptati.

De prevederile legii ar urma sa beneficieze si familiile numeroase devenite astfel in ultimii 5 ani de la intrarea in vigoare a legii, dar si tinerii de sub 35 de ani care s-au casatorit in ultimii 5 ani.

Initiatorul a prevazut in proiect ca fondurile vor proveni de Ministerul Muncii si ca aceste drepturi nu sunt impozabile si ca se aplica retroactiv pentru ultimii cinci ani de la intrarea in vigoare a legii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Foc în curtea școlii, pompierii au stins flăcările și au evitat un dezastru!

Saturday, 10 October 2026

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, în această seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de lemne de foc din curtea școlii din localitatea Cristești...

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

Saturday, 10 October 2026

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Saturday, 10 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...