Un deputat îi cere demisia primarului din Dângeni: "Are ușoare derapaje!"

Declarațiile făcute de primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, cu privire la desemnarea candidatului PNL la alegerile locale, pentru Consiliul Județean, i-au enervat pe unii colegi ai acestuia.

Deputatul Verginel Gireadă i-a cerut lui Rotundu să nu mai vorbească în numele primarilor liberali pentru că nu are girul acestora, iar aprecierile pe care primarul din Dângeni le face în spațiul public aduc atingere imaginii partidului, mai spune parlamentarul liberal.

Gireadă susține că decizia ca Gheorghe Sorescu să fie candidatul pentru Consiliul Județean a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unei discuții la care au participat mai mulți lideri din partid, și nicidecum în urma unor presiuni.

Deputatul spune că primarul din Dângeni ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL din Botoșani.

“Colegul nostru Cătălin Rotundu are ușoare derapaje și atitudinea de a ieși și a transmite un mesaj că este purtătorul de cuvânt al primarilor, fără a face o consultare prealabilă a acestora, face rău PNL-ului. În PNL nu există nicio revoltă, nici unul din cei doi co-președinți nu sunt pe contrasens, lucrurile sunt chiar constructive, și se discută la masă, pentru că așa este normal și noi suntem capabili și avem maturitatea politică și chiar dacă există compromisuri nu e nicio problemă, dar aceste lucruri sunt în interiorul unui partid. Domnul Cătălin Rotundu dacă va mai avea ieșiri de genul acesta că el este un lider excepțional al primarilor și încearcă să creeze dihonii în cadrul PNL îi cer să își dea demisia din așa zisul lider al primarilor, pentru că primarii nu își doresc scandal în PNL, doresc unitate și să luptăm pentru câștigarea alegerilor în vara acestui an, acesta este scopul PNL. S-a discutat ca domnul Sorescu să fie candidatul PNL la Consiliul Județean, dar domnul Rotundu s-a trezit vrobind din somn", a declarat deputatul Verginel Gireadă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

Saturday, 14 November 2026

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...