„Un cămin sigur pentru copilul tău" - Atenție la obiectele mici care pot fi înghițite de copilași sau băgate în nas

Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimenteze lucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie supravegheați în permanență, mai ales în primii ani de viață, când au tendința de a duce la gură sau la nas toate obiectele pe care le găsesc.

Baterii de ceas, nasturi, monede, zaruri, bijuterii, accesorii pentru păr, arcuri de pix, mărgele, șuruburi, magneți. Toate sunt obiecte complet inofensive, însă în mâinile celor mici pot deveni periculoase. Din joacă sau fără să realizeze pericolul la care se expun, unii copii își introduc diverse obiecte în nas sau în gură și au probleme cu respirația.

 

Anul trecut, 251 copii din județul Botoșani care s-au jucat cu obiecte mici au ajuns la spital după ce le-au înghițit sau băgat în nas.

Pompierii botoșăneni, prin intermediul Campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” trag semnale de alarmă cu privire la atenția acordă celor mici.

Medicii din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani au constatat că numărul celor mici care sunt internați în spital din această cauză se menține crescut și în acest an. O parte dintre ei au fost transferați, în stare critică, la spitalele de specialitate din Iași sau București.

„Acestea sunt o parte dintre pericolele la care sunt expuși cei mici în propriul cămin asupra cărora dorim să tragem un semnal de alarmă, în fiecare dată de 10 a lunii, zi dedicată derulării campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților  ”Un cămin sigur pentru copilul tău”. Unic la nivel național, proiectul inițiat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani, își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani”, mai spun salvatorii botoșăneni.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Informare preventivă

Atenție la obiectele cu care se joacă copilul dumneavoastră și ce jucării primește!

Indiferent de cât de drăguțe sunt, atunci când cumpărați jucării pentru copii, primul factor de care trebuie să țineți cont este SIGURANȚA!

Nu lăsați jucării de dimensiuni mici în preajma copiilor! Producătorii menționează această recomandare chiar pe ambalaj!

Nu lăsați niciodată la îndemâna copiilor medicamente, țigări, tutun, baterii, jucării magnetice, boabe de mazăre, fasole, porumb sau orice fel de semințe (miez sau coji) – copilul mic bagă în gură obiectele mici și riscă să le aspire în căile respiratorii sau să le înghită.

Nu îi spuneți, niciodată, copilului dumneavoastră că pastilele sunt „bomboane” sau medicamentul sub formă de sirop este „dulceață”! În lipsa unui adult, ar putea să le caute și să le mănânce/bea.

Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Acesta ar putea să găsească în ea obiecte mici precum bomboane, bănuți, agrafe de păr, capace mici. Toate sunt periculoase pentru puști și pot provoca sufocare dacă le-ar înghiți.

Supravegheați în permanență copiii! 

Contactați imediat medicul dacă suspectați că ar fi înghițit un magnet. Întârzierea tratamentului ar putea duce la leziuni serioase la nivelul tractului digestive.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un bărbat din Suceava a murit la spital, înainte de asta a cerut permisiunea să fumeze o țigară!

astăzi, 13:27

Polițiștii din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei au fost sesizați, joi dimineața, cu privire la decesul unui bărbat de 40 de ani, din comuna Vadu Moldovei, survenit la Spitalul Județean Suceava. Din...

166 de ani de statistică oficială în România! La mulți ani!

astăzi, 13:00

De 166 de ani, statistica este „mintea limpede” a statului, având rolul de a calcula şi depozita, în egală măsură, tot ce ţine de viaţa noastră, de la numărul cetăţen...

A fost publicată ierarhia de admitere la liceu, vezi ce poziție ocupi în Botoșani!

astăzi, 12:35

Ministerul Educației a publicat ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a. Ierarhia pentru admiterea la liceu conține lista absolvenților de ...