„Un cămin sigur pentru copilul tău” a ajuns la sute de copii și părinți din comuna Hilișeu Horia (fotogalerie)

Aveți grijă de copiii dumneavoastră! Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu lăsați la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte obiecte asemănătoare. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă.

Astfel de sfaturi, dar și altele asemănătoare, au fost transmise de pompierii botoșăneni cetățenilor din comuna Hilișeu-Horia, în cadrul unei noi acțiuni de informare și educare preventivă a campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău”.

Peste 200 de părinți, bunici, copii și cadre didactice s-au adunat, în această dimineață, la Școala Gimnazială din Hilișeu-Crișan.

Adulții au primit recomandări și măsuri pe care trebuie să le adopte astfel încât copiii să fie în siguranță, acasă. Totodată, pompierii le-au explicat și ce trebuie să facă în cazul în care cei mici sunt implicați într-un astfel de incident.

Copiii au aflat în ce situații pompierii intervin cu autospeciala de stingere cu apă și spumă, dar și cum se folosește fiecare accesoriu. Pe rând, au probat echipamentele de protecție folisite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.

Și dacă tot le-au captat atenția, pompierii le-au explicat ce trebuie să facă pentru a fi în siguranță și acasă, la școală sau în grupul de prieteni.

Le-au vorbit, pe înțelesul lor, cum să se comporte să nu ajungă în situații limită, dar și cum să reacționeze dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea munițiilor rămase neexplodate.

La finalul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură care conține sfaturi pentru înlăturarea pericolelor din mediul casnic și care a fost editată cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Botoșani și Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Botoșani.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Data de 10 a fiecarei luni a fost declarată ziua campaniei.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Hilișeu-Horia și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia.

Informare preventivă:

În fiecare an, zeci de copii din județ ajung la spital după ce suferă arsuri cu flacără sau lichid fierbinte. Pentru mulți dintre ei, o clipă de neatenție lasă urme pentru tot restul vieții.

Puteți evita astfel de evenimente!

Copilul nu trebuie lasăt singur în bucătărie, mai ales dacă gătiţi mâncare. Atenţia v-ar putea fi distrasă, de exemplu ar putea bate cineva la ușă sau ar putea suna telefonul. În cele câteva secunde cât rămâne singur, copilul poate trage peste el un vas cu lichid fierbinte.

Folosiţi arzătoarele dinspre perete. Mânerele vaselor în care pregătiți mâncarea trebuie îndreptate către perete.

Nu lăsață în zona de accesibilitate a copilului vase cu conţinut fierbinte (cratiţe şi găleţi pe podea, căni cu cafea sau ceai pe marginea mesei).

Nu ţineţi niciodată un copil în braţe în timp ce preparaţi sau serviţi mâncare fierbinte ori în timp ce beţi o băutură fierbinte.

Atunci când spălaţi copilul, verificaţi temperatura apei înainte de a-l pune în cadă.

Nu adăugați apă fierbinte atâta timp cât copilul este în cadă, niciodată.

Nu lăsaţi la îndemâna copiilor chibrituri, brichete şi alte obiecte de felul acesta.

Puneți fierul de călcat fierbinte într-un loc cât mai sus, inaccesibil copilului.








 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Performanțele profesionale ale funcționarilor publici ar putea fi evaluate anual!

Sunday, 23 February 2025

Proiectul, semnat de 55 parlamentari PSD și ai minorităților naționale, între care și de premierul Marcel Ciolacu, propune modificarea și completarea, în acest sens, a Ordonanței de...

Poliția Română: Atenție la solicitările de a vota diverși concurenți la anumite competiții!

Sunday, 23 February 2025

În special, una dintre aplicațiile de mesagerie a devenit un teren fertil pentru autorii care caută să exploateze încrederea și naivitatea utilizatorilor. Sub pretextul simplu al &b...

În această dimineață: Incendiu izbucnit în podul unei case dintr-o localitate din Botoșani!

Sunday, 23 February 2025

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în podul casei, unde ardeau câteva grinzi din lemn și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la între...