Un cămin de bătrâni din Botoșani, în pericol de a fi ÎNCHIS!

În timp ce zeci de persoane vârstnice din județul Botoșani sunt trecute pe o listă de așteptare, sperând că vor ocupa un loc într-un cămin pentru a-și trăi liniștite bătrânețile, o astfel de unitate este la un pas de a fi închisă.

Este vorba de Căminul de la Trușești, care din anul 2011 a devenit spațiu de cazare pentru bătrâni, după ce spitalul a fost închis.

Până acum, acest cămin a funcționat cu fonduri de la Ministerul Muncii, dar alocările vor fi sistate iar comunitatea locală nu poate acoperi integral toate cheltuielile.

“Până luna aceasta, căminul a fost sprijinit cu fonduri de la Ministerul Muncii, pentru cheltuieli de funcționare. A fost un lucru foarte bun, au reușit să se dezvolte, au schimbat fața clădirii. Din păcate, acum cei de acolo stau cu foarte mare frică că dacă rămân fără această susținere de la Minister s-ar putea să nu mai continue activitatea. Nu sunt pregătiți să meargă pe picioarele proprii iar din bugetul local nu pot să îi susțină", a precizat Sebastian Tocariu, directorul Agenției Județene de Prestații și Inspecție Socială.

Căminul de la Trușești are o capacitate de 60 de locuri.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...