Un botoșănean de 51 de ani nu mai are voie să se apropie de concubină, vezi motivul!

Bărbatul trebuie să respecte o distanță de minim 100 de metri față de femeie și familia sa.

În cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 51 de ani, din orașul Săveni, pentru faptul că a avut un comportament agresiv față de concubina sa.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul a fost evacuat din locuință, având totodată obligația de a păstra o distanță de minim 100 de metri față de femeie și familia sa.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie-amenințare, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

-evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

-reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

-obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

-interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

-Poliției pentru a depune o plângere;

- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

-Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei persoane au ajuns la spital, după impactul între un autoturism și o autoutilitară!

Friday, 3 July 2026

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o au...

Șarpe prins de jandarmii botoșăneni dintr-o gospodărie din Dorohoi!

Friday, 3 July 2026

Dacă în urmă cu câteva zile, jandarmii au capturat o viperă în curtea unei locuințe din satul Storești, comuna Frumușica, în această după-amiază, tot în urma unu...

Alertă în Botoșani! Un minor a dispărut de acasă în cursul zilei de astăzi!

Friday, 3 July 2026

UPDATE! ORA 19:25 Minorul a fost identificat de către polițiști în localitatea Joldești.  Nu a fost victima vreunei infracțiuni în această perioadă. Știre inițială ...