Un botoșănean care a participat la "Românii au talent", trimis în judecată pentru pornografie infantilă!

A participat la show-ul de televiziune Românii au talent şi a fost apreciat ca fiind un dansator desăvârşit, cu un talent extraordinar.

În faţa întregii ţări, Sabin Cojocaru a pozat într-un băiat sărac şi cuminte, crescut doar de tatăl său, după ce mama l-a părăsit încă de când era mic copil. Acum, băiatul de 15 ani se confruntă cu acuzaţii grave, atât el, cât şi tatăl său fiind acuzaţi de pornografie infantilă. Zilele trecute, ei au fost trimişi în judecată pe rolul instanţei Tribunalului Vâlcea, după ce procurorii DIICOT Vâlcea au descoperit că vedeta de la ProTv şi tatăl său au batjocorit o minoră de 14 ani din judeţul nostru.


La sfârşitul lunii mai 2015, procurorii DIICOT Vâlcea şi mascaţii de la Crimă Organizată au descins la locuinţa unui fost concurent de la Românii au talent, unul dintre cele mai vizionate show-uri de televiziune. Oamenii legii îl căutau în localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, pe Sabin Cojocaru – de 15 ani, dar şi pe tatăl său, Daniel Cojocaru – 45 de ani, pe numele cărora au deschis un dosar penal.

Conform anchetatorilor, cei doi sunt inculpaţi într-un dosar de pornografie infantilă. Mai exact, Sabin şi Daniel Cojocaru ar fi postat, pe reţeaua de socializare Facebook, poze explicit pornografice cu o minoră de 14 ani din judeţul Vâlcea. Surse judiciare ne-au mărturisit că fotografiile au fost postate într-un grup restrâns de prieteni pe reţeaua de socializare, însă a fost de ajuns ca cei doi să fie acuzaţi de pornografie infantilă.

În urma percheziţiilor făcute de DIICOT Vâlcea la locuinţa celor doi din Dorohoi, Sabin şi Daniel Cojocaru au fost aduşi la audieri la Vâlcea, ei fiind puşi ulterior sub control judiciar, iar în privinţa minorului s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice.

La începutul acestei săptămâni, mai exact luni, 20 iulie 2015, procurorii DIICOT Vâlcea au decis să-i trimită în judecată pe cei doi membri ai familiei Cojocaru, sub acuzaţia de pornografie infantilă, infracţiune pe care au comis-o nu numai o dată, ci chiar de mai multe ori. Mai mult, procurorii au cerut să fie aplicat art. 113 din Codul Penal, privind obligarea la tratament medical (...) dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prin sistem informatic, cei doi riscă de la 2 la 7 ani de închisoare.

Tatăl se disculpă...


Capul familiei Cojocaru, din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, tatăl fostului concurent de la Românii au talent, a încercat să se apere pe el şi pe fiul său de acuzaţiile ce li se aduc. Într-o declaraţie dată celor de la spynews.ro, Daniel Cojocaru spune că relaţia dintre Sabin şi minora din Vâlcea era doar de prietenie. Însă, băiatul său a descoperit că tânăra făcea videochat şi el a postat fotografiile pe Facebook doar pentru a-i atenţiona pe părinţii fetei.

Sabin avea o relaţie cu această fetiţă. Era o relaţie de prietenie, ca între copii. Ea venea la noi acasă, Sabin mergea la ea, la ziua ei, se jucau împreună. Părinţii fetei erau plecaţi în Germania în majoritatea timpului, iar fiul meu aflase că prietena lui făcea videochat. Nu i s-a părut normal şi a vrut să-i atenţioneze părinţii. Aşa că a salvat acele fotografii pe care le găsise cu fata şi le-a postat pe contul de Facebook al mamei ei. El este un băiat foarte moral, nu ar face niciodată ceva ca să umilească pe cineva. Eu eram lângă el când a postat acele poze, aşa că acum sunt complice în dosarul de pornografie infantilă. Ne-am luat un avocat, iar acum ne aflăm sub control judiciar. Am încredere că o să fie bine, fiul meu nu merită să treacă prin aşa ceva. Este doar un copil - a declarat Daniel Cojocaru.

Sursa: Vocea Valcii

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autotehnorom SRL disponibilizează 150 de angajați din cauza blocajelor financiare și a litigiilor!

astăzi, 20:11

Societatea Autotehnorom SRL, aflată în insolvență, a inițiat, în data de 26 mai 2026, procedura de concediere colectivă pentru un număr de aproximativ 150 de salariați din totalul d...

VIDEO! Adolescent ajuns la spital în stare gravă, după un impact violent pe motocicletă!

astăzi, 19:00

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Vineri, 29 mai, a avut loc un grav accident de circulație în localitatea Petricani, din orașul Săveni. Potri...

Au început înscrierile pentru Festivalul „Seri Eminesciene”!

astăzi, 18:09

Memorialul Ipoteşti Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează în perioada 21-23 august 2026...

-->