Un bărbat va sta în Penitenciarul Botoșani 851 de zile, pentru trafic de migranți pe teritoriul Ungariei!

Curtea de Apel Suceava a admis cererea formulată de autorităţile judiciare din Ungaria, formulată prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind executarea în România a unei sentinţe penale pronunţate de Judecătoria Mosonmagyarovari, din Ungaria.

Cristian Constantin M. a fost condamnat de autoritățile ungare la doi ani și patru luni (echivalentul a 851 de zile) de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de un articol penal ungar, ce își găseşte corespondent în legislaţia penală română în infracţiunea de ”trafic de migranți”.

La data de 7 februarie 2024, în jurul orei 20.20, individul, din comuna suceveană Ilișești, a fost depus în Penitenciarul Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...