Un băiat de 13 ani a furat cheile mopedului de la părinți și a plecat la plimbare!

Luni, în jurul orei 10.30, poliţiştii au depistat în trafic, pe DC 28, în localitatea Vânători, comuna Gorbănești, un moped neînmatriculat, condus de un băiat în vârstă. de 13 ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că minorul, fără încuviințarea părinților, a luat din locuință cheile mopedului și a ieșit cu acesta pe drumul comunal, plimbându-se între localitățile Vânători și Gorbănești.

Cu prilejul audierii, părinților minorului le-a fost atrasă atenţia cu privire la obligaţiile ce le revin cu privire la supravegherea minorului.

Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând a se propune soluție procedurală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LA MULȚI ANI! Academicianul Dumitru Murariu, din Ungurenii Botoșanilor, împlinește astăzi 86 de ani!

astăzi, 17:19

Acad. Dumitru Murariu s-a născut pe 21 septembrie 1940, în localitatea Ungureni, judeţul Botoşani. Umează studiile primare şi gimnaziale în satul natal, apoi se înscrie la Liceu...

Pompier botoșănean în echipa reprezentativă a IGSU la „Reeve n’ Rescue”, în Irlanda! – FOTO

astăzi, 16:57

În perioada 17–20 septembrie 2026, lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a participat, pentru prima dată, la cea de-a șaptea ediție a &bdqu...

„Din Liveni spre eternitate” – prima ediție a simpozionului cultural-artistic dedicat memoriei marilor personalități culturale ale Dorohoiului! (Foto)

astăzi, 15:37

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate&rdquo...