Un autoturism condus de o botoşăneancă de 20 de ani s-a răsturnat, din cauza vitezei!

Un autoturism condus de o botoşăneancă de 20 de ani s-a răsturnat, din cauza vitezei!

   Monitorul de Suceava

O tânără în vârstă 20 de ani care conducea un autoturism a scăpat volanul de sub control pe E 85, pe raza localităţii sucevene Grăniceşti, maşina răsturnându-se de mai multe ori în afara drumului.

Accidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 10.15, pe un carosabil umed, fără aderenţă. Din fericire, deşi maşina a fost serios avariată, conducătoarea auto şi tânăra care o însoţea în autoturism au scăpat fără răni grave.

Conform Monitorul de Suceava, din ancheta preliminară a poliţiştilor rutieri rezultă că tânăra de la volan, Iuliana N., domiciliată în Dorohoi - Botoşani, circula pe direcţia Suceava - Siret, iar pe o porţiune în linie dreaptă a pierdut controlul asupra volanului. Autoturismul a ieşit în decor, a acroşat uşor un copac şi s-a răsturnat pe terenul de lângă şosea.

În autoturism se mai afla, ca pasageră, încă o tânără în vârstă de 20 de ani, Elena R., din Dumbrăveni.

Personalul medical ajuns la faţa locului a preluat-o doar pe conducătoarea auto. Aceasta a fost diagnosticată cu entorsă de coloană cervicală şi mai multe contuzii. Medicii au estimat preliminar că aceasta are nevoie de până în zece zile de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au precizat că accidentul s-a produs din cauza lipsei de experienţă în condus şi a neadaptării vitezei la condiţiile de deplasare, lapoviţă şi carosabil ud. Aceştia au deschis un dosar penal şi continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Din cauza stării de sănătate, tânăra de la volan nu a putut fi verificată cu etilotestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...

O botoșăneancă a reușit un adevărat record: A fost în același timp rector, profesoară și studentă / Universitatea spune că ea și-a semnat din ”greșeală” diploma de licență!

astăzi, 11:36

În timp ce conducea universitatea, Gabriela Mihalache era și cadru didactic, dar a fost înmatriculată și ca studentă la una dintre facultăți – Balneofiziokinetoterapie și recu...