Un actor din filmul "Eu cand vreau sa fluier, fluier" a fost retinut de politie pentru jaf
Stiri Botosani Thursday, 15 April 2010 ActualitateChiar inainte de succesul peliculei regizate de Florin Serban, Papan Chilibar comitea furturi alaturi de alte patru persoane, potrivit politiei. El este retinut si urmeaza sa fie prezentat procurorilor, a declarat purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan. El a precizat ca patru persoane, cu varste cuprinse intre 16 si 23 de ani, au fost retinute in acest caz.
Politistii se aflape urmele unui al cincilea suspect, transmit televiziunile de stiri. Prejudiciul se ridica la circa 80 de milioane de lei vechi. Faptele au fost comise în luna ianuarie 2010. Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat la Realitatea Tv că membrii grupării ar putea fi acuzaţi de furt calificat cu circumstanţe agravante, deoarece infracţiunea a fot săvârşită de mai mult de patru persoane.
Într-un interviu acordat Realitatea.net în februarie, după câştigarea premiului Ursul de Argint la Berlin, Papan Chilibar a povestit de ce a fost închis prima dată şi care era viaţa lui după participarea la filmările peliculei "Eu când vreau să fluier, fluier". "Să am în fiecare zi covorul roşu", asta spunea că îşi doreşte în fiecare zi tânărul în vârtsă de 20 de ani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au extins codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!
Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...
Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.48 secunde