Ultimele dale de tramvai de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani au fost scoase

Ultimele dale de tramvai de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani au fost scoase

Ultimele dale de tramvai de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Botoșani au fost scoase sâmbătă, într-un amplu program de reabilitare a acestei artere din municipiul Botoșani.

Deși montate la nivelul anului 1990, în vederea extinderii transportului public local cu ajutorul tramvaielor, acestea nu au fost utilizate la Botoșani niciodată, fiind doar un motiv de stres pentru șoferii care conduceau pe această arteră.

În plus, zona a fost reamenajată cu mai multe parcări pentru mașini, spre bucuria mămicilor care mergeau cu căruțurile cu bebeluși prin această zonă, și care erau forțate tot timpul să găsească fel de fel de soluții pentru a ocoli mașinile parcate în cea mai mare parte a timpului pe trotuare.

Lucrările de pe Nicolae Iorga vin în continuarea celor efectuate pe strada Viilor în primăvara acestui an.

„Am verificat astăzi lucrările de pe strada Nicolae IORGA și m-am asigurat că lucrările sunt în grafic. S-au scos ultimele dale de tramvai nefolosite, se vor reabilita trotuarele, se va asfalta strada și vom crea noi locuri de parcare”, a explicat primarul municipiului Cosmin Andrei.

 

Spune-ne opinia ta