Ultima zi de scoala. Incepe vacanta de vara!

Cei peste 3.300.000 de elevi din învăţământul preuniversitar vor încheia astazi, 12 iunie, cursurile anului şcolar 2008-2009. Vacanţa de vară începe sâmbătă, 13 iunie şi se termină duminică, 13 septembrie 2009.

Elevii care au promovat clasa a XII-a pot susţine examenul de bacalaureat în prima sesiune, programată între 22 iunie şi 9 iulie sau în a doua, între 17 august şi 3 septembrie.

Pentru susţinerea acestuia în sesiunea iunie-iulie 2009, s-au înscris, în intervalul prevăzut de metodologie, respectiv 1-8 mai, 221.585 elevi.

Numărul lor poate suferi modificări, întrucât tabelele de înscriere se actualizează în termen de trei zile de la încheierea cursurilor, prin eliminarea candidaţilor corigenţi, repetenţi, cu situaţia neîncheiată sau exmatriculaţi.

Pentru sesiunea curentă, Ministerul Educaţiei a desemnat 622 centre de examen şi 163 de centre de evaluare.

Prima sesiune începe cu probele orale, programate astfel:

- 22 - 23 iunie: limba şi literatura română (proba A),

- 23 - 24 iunie: limba şi literatura maternă (proba C)

- 24 - 25 iunie: limba şi literatura modernă (proba B).

Probele scrise/practice se vor desfăşura după următorul calendar:

- 26 iunie - limba şi literatura română (proba A),

- 29 iunie- limba si literatura maternă (proba C),

- 30 iunie - proba obligatorie a profilului (proba D),

- 1 iulie - o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (proba E - probă scrisă sau practică),

- 2 iulie - o probă la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării (proba F - probă scrisă sau practică).

Prima afişare a rezultatelor va avea loc în 5 iulie (până la ora 16:00) şi va fi urmată de depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00). În zilele de 7 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în data de 9 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

 

Absolvenţii clasei a VIII-a, alături de părinţi şi asistaţi de diriginţi, au la dispoziţie perioada 18-25 iunie pentru completarea opţiunilor în fişele de înscriere în clasa a IX-a, învăţământ liceal de stat.

Înscrierea se face fără examen, pe baza mediei de admitere, în care media generală obţinută la tezele cu subiect unic şi media generală de absolvire a claselor V-VIII au o pondere de 50% fiecare.

Termenul limită până la care poate fi efectuată prima etapă a repartizării computerizate în învăţământul liceal este 3 iulie, inclusiv.

Repartizarea se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor, menţionate în fişa de opţiuni.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...

LA MULȚI ANI! Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi 67 de ani!

astăzi, 14:47

Născut departe de Moldova, în Argeș, IPS Teofan a bătut ani la rând drumurile Botoșanilor, împreună cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a prins drag de pământ...

Ministrul Educației cere Parlamentului protecție penală specială pentru profesori!

astăzi, 14:08

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere Parlamentului să modifice legislația privind siguranța în școli, după ce o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac ...