UE interzice publicarea numelui companiilor producatoare de lapte contaminat. Pana la un punct!
Stiri Botosani Wednesday, 13 March 2013 ActualitatePotrivit unor surse din cadrul Autoritatii Nationale Sanitar - Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), citate de cotidianul Bursa, autoritatile romane nu pot comunica identitatea producatorilor de lapte contaminat cu aflatoxina, pentru ca acest lucru contravine reglementarilor europene, scrie ziare.com.
"Identitatea brandurilor implicate in scandalul laptelui contaminat cu aflatoxina este protejata in baza Regulamentul Comisiei Europene nr. 178/2002", au precizat sursele.
Reglementarea invocata subliniaza, insa, ca, daca pastrarea cofidentialitatii asupra unor informatii ar putea avea efecte negative asupra sanatatii publice, atunci informatiile respective pot fi facute publice.
Potrivit surselor citate, probele de lapte de la trei ferme si doua unitati de prelucrare prezinta suspiciunea depasirii limitelor admise pentru aflatoxina, aces-te loturi fiind puse, momentan, sub sechestru: "Deocamdata, ceea ce avem sunt doar niste supozitii si niste suspiciuni. In caz ca se confirma contaminarea, atunci laptele va fi retras din circulatie. Brandurile, insa, nu joaca niciun rol in aceasta poveste, ele fiind doar punctul final dintr-un lung proces, incepand de la colectare, avizare si, ulterior, procesare".
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca nu este multumit de prestatia presedintelui ANSVSA, Mihai Turcanu, subliniind ca nu poate lua masuri in mod direct, dar ca a discutat deja cu ministrul Agriculturii pentru a verifica ce a mers bine si ce nu, in functionarea institutiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.58 secunde