Udrea vorbeşte din nou despre demisia Guvernului Boc

Ministrul Dezvoltării şi Turismului a declarat că Executivul trebuie să demisioneze dacă nu este "în stare" să transpună în practică măsurile economice. Elena Udrea a adăugat că în şedinţa PDL de duminică se va aproba măsura prin care demnitarii partdiului să nu mai facă afaceri cu statul.

Ministrul Elena Udrea a vorbit din nou desopre demisia Guvernului Boc în cazul eşecului în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de austeritate.

"Există o dezbatere acum despre tipul de măsuri care trebuie să se ia. Cu toate datele pe care le avem, cu toate analizele pe care le-am făcut, noi mergem pe setul de măsuri pe care le vom adopta astăzi şi ne şi asumăm răspunderea în Parlament pentru el. Dacă Guvernul are convingerea că acestea sunt măsurile care trebuie luate în acest moment şi care vor putea să scoată ţara din criză şi să dea o şansă de creştere economică, atunci, în situaţia în care se dovedeşte că Guvernul a greşit şi nu este în stare să transpună în practică aceste măsuri, atunci trebuie să îşi dea demisia", a declarat secretarul executiv al PDL, înainte de şedinţa Colegiului Director.

Elena Udrea consideră că este firesc ca oamenii afectaţi de măsuri să protesteze, opinând însă că populaţia a început să înţeleagă că situaţia actuală din România este rezultatul deciziilor din ultimii 20 de ani." Este firesc să existe oameni nemulţumiţi însă mă bucur că din ce în ce mai mulţi înţeleg că este o situaţie care nu s-a creat în patru luni, nu s-a creat nici măcar din 2009; este o situaţie care s-a creat în 20 de ani. Şi cel mai mult s-a creat în perioada 2006-2008, deci încercăm să reparăm lucruri şi greşeli care s-au petrecut în 20 de ani şi în special între 2006 şi 2008. Credem că, dând dovadă de solidaritate vom reuşi să depăşim această perioadă extrem de dificilă din punct de vedere economic şi, la 1 ianuarie 2009, să putem să plătim salarii întregi şi pensii întregi", a arătat ministrul.

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, s-a arătat convinsă că propunerea ca demnitarii PDL să nu mai poată face afaceri cu statul, prin firmele pe care le deţin, va trece de Colegiul Director al formaţiunii, întrunit duminică.

Udrea a precizat că în cadrul şedinţei PDL se va discuta inclusiv propunerea ca pedeliştii  cu funcţii publice să renunţe la afacerile cu statul. Întrebată dacă e de părere că o asemenea măsură va fi luată, Udrea a răspuns afirmativ. "Cred că da. Din toate discuţiile care au fost, fie că ne-a plăcut sau nu tuturor, fie că au fost sau nu voci care nu au agreat neapărat măsura, eu cred că se va adopta astăzi la nivel de partid", a declarat aceasta.

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a solicitat marţi în BPN al PDL ca partidul să îi oblige pe toţi democrat-liberalii care ocupă funcţii publice şi derulează în acelaşi timp afaceri, să opteze între cele două activităţi. Ea le-a cerut colegilor săi să renunţe şi la contractele cu statul, pe care le au prin firmele la care sunt acţoionari.

Sursa: Realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...