Udrea: M-am gândit că ar trebui să scriu o carte despre cele 72 de zile în cătușe

Fostul ministru Elena Udrea a declarat, vineri, că se gândește să scrie o carte despre cele 72 de zile pe care le-a petrecut în arest preventiv și că va da statul român în judecată la CEDO.

Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a desfășurat un nou termen în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

Întrebată de jurnaliști ce face acasă, în condițiile în care trebuie să stea în arest la domiciliu, Elena Udrea a spus: "Păi ce poți să faci în casă, altceva decât să stai și să studiezi dosarul, să mai scrii... Uitați, m-am gândit că ar trebui să scriu o carte despre cele 72 de zile în cătușe".

  "Și să știți că, dacă astăzi am venit aici liberă, neîncătușată, asta înseamnă că există speranță pentru justiție în România", a spus Udrea, recunoscând că a fost marcată de perioada cât a stat în arest preventiv, deoarece condițiile de acolo sunt inumane.

"Și acolo (în arest) puteam să mă machiez, să îmbrac o rochie. Era dificil nu din acest punct de vedere, ci din cauza imposibilității de a te mișca, de a comunica", a adăugat Udrea.

De asemenea, Elena Udrea a fost întrebată dacă se apără mai bine acum, fiind în arest la domiciliu.

"Este mai bine, pentru că dosarul are 81 de volume și îmi este mult mai ușor să mă apăr, este mult mai ușor să îl studiez acasă. La penitenciar, în condițiile în care mă întâlneam cu avocatul într-o cușcă și actele pe care trebuia să mi le comunice trebuia să le introducă printr-o fantă de un milimetru, mi-ar fi trebuit probabil luni de zile să pot studia dosarul în care sunt acuzată. De acasă, pot să mă apăr mult mai bine. Cred că normalitatea, în ceea ce privește cercetarea penală a unei persoane, desfășurarea în instanță a unui dosar penal, este ca aceste proceduri să se întâmple cu un inculpat în stare de libertate", răspuns Udrea.

Răspunzând unei întrebări, Elena Udrea a anunțat că va da statul român în judecată la CEDO.

realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”

astăzi, 11:23

Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...

Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!

astăzi, 10:24

Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...

ASTĂZI: 1.200 de porții de pizza, oferite gratuit la Biserica Pacea din Botoșani. „Binele și bucuria se înmulțesc atunci când le dăruim mai departe!”

astăzi, 09:30

Un gest de generozitate va aduce zâmbete pe chipurile a 1.200 de persoane din Botoșani. O firmă sin Botoșani oferă gratuit 300 de pizza extra large, care vor fi împărțite în c&...