Udrea: ARD nu ne-a adus niciun plus. Au fost lăsaţi în faţă oameni străini de partid

"ARD nu ne-a adus niciun plus", a susţinut Elena Udrea, în cadrul emisiunii "Realitatea la raport" de la Realitatea TV. Fostul ministru a mai declarat că strategia prin care oameni străini de partid au fost scoşi în faţă a fost greşită.

Întrebată dacă a fost mulţumită de înfiinţarea ARD, Udrea a răspuns: "Au fost multe discuţii dacă să se facă sau nu această alianţă şi am încercat noi ceva şi la locale. A fost o variantă. S-a vrut ca toţi cei care au opţiuni de dreapta să vină într-o singură formaţiune electorală. Şi atunci am încercat această formulă care a fost votată în toate forurile partidului. Să vii acum să dai vina numai pe unii, este greşit. Din punctul meu de vedere, nu ne-a adus niciun plus. Poate ne-a adus un minus prin faptul că, făcându-se prea târziu, nu a fost suficient de bine cunoscută. A fost ideea născută în discuţiile din forul partidului".

Udrea a mai menţionat că a existat şi o variantă în care Ungureanu ar fi condus o formaţiune separat. Fostul ministru crede că, într-o astfel de situaţie, s-ar fi putut vorbi de procente mai mari.

"Poate într-o altă formulă în care dânşii să fi candidat separat, poate că se vedea clar procentul pe care l-ar fi adus. A fost şi varianta în care domnul Ungureanu să conducă o formaţiune separat şi eu sunt convinsă că ar fi luat un procent mai mare. Strategia, prin care au fost retraşi toţi liderii partidului care au făcut parte din guvernarea Boc sau din conducerea partidului pe vremea lui Emil Boc şi au fost lăsaţi în faţă oameni relativ străini de partid, a fost greşită. Spre exemplu, domnul Pavelescu, domnul Neamţu, chiar şi domnul Ungureanu. A fost o strategie prin care au fost mai degrabă dânşii promovaţi ca purtători de mesaje cei mai credibili ai noii formaţiuni, în timp ce liderii vechi şi cunoscuţi au fost împinşi în linia atreia, a cincea", a mai spus Udrea.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluția energiei acasă: Cum transformă stocarea în baterii panourile fotovoltaice într-o sursă reală de autonomie

astăzi, 20:39

Într-un context în care independența energetică a devenit o prioritate economică, simpla montare a panourilor fotovoltaice nu mai reprezintă întreaga soluție. Adevărata optimiz...

Replica ta airsoft trage cu CO2 sau Green Gas? Iată ce nu știai

astăzi, 20:27

Există o întrebare pe care și-o pune aproape orice jucător care vrea să achiziționeze primul pistol pe gaz — CO2 sau Green Gas? La prima vedere, cele două sisteme par foarte asemănÄ...

Poveste tristă din Gara Leorda: ”Mulțumesc, dragul meu, pentru iubirea ta…”

astăzi, 20:18

Era bun. Iubitor, blând, o resursă inepuizabilă de iubire. De cinci ani păzea Gara din Leorda. Nu supăra pe nimeni, de fapt mai mult ocolea oamenii. Se lipise de un om bun, impiegatul de miÈ...