Ţurcanu, provocare pentru Portariuc: "Să ne dăm demisia împreună și să organizăm alegeri, nu referendum"

Intenția, cel puțin declarativă a primarului Ovidiu Portariuc de a declanșa un referendum pentru demiterea președintelui Consiliului Județean, nu reprezintă altceva decât "declinarea, din nou, a atenției opiniei publice de la faptul că administrativ, în municipiul Botoșani nu se întâmplă nimic... și nu se întâmplă nimic în folosul cetățenilor de doi ani de zile", transmite Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacţiei.
 
"Dacă dorește să clarificăm problema cu legitimitatea, îl provoc pe domnul Portariuc să ne dăm demisia împreună și să organizăm alegeri, nu referendum. Dacă tot se vorbește de nelegitimitate politică pentru că am ieșit din USL, atunci, nici eu, nici domnul Portariuc și nici toți primarii care au prins mandat sub sigla USL nu suntem legitimi. Tânărului primar votat de 10% din electorat îi recomand să citească legislația și să înțeleagă că organizarea unui referendum implică inclusiv strângere de semnături, pe care sunt convins că le-aș strânge foarte ușor pe municipiul condus vremelnic de dumnealui", a declarat Florin Țurcanu, președintele PNL Botoșani. 
 
Conform aceluiaşi comunicat remis redacţiei, "modul cum a evoluat și evoluează administrativ municipiul Botoșani demonstrează că primarul Portariuc de 10% nu poate să vină din nou în fața electoratului pentru a cere votul. Care este activitatea politică a dumnealui și a PSD-ului? Plângeri penale, referendum împotriva președintelui, altceva bun nu au de făcut pentru locuitorii municipiului și județului Botoșani?". 
 
"Rog reprezentanții PSD să renunțe la vechile metehne și să respecte cetățeanul, iar primarului îi recomand să dea dovadă de maturitate politică și să înțeleagă că prioritățile municipiului sunt altele decât cele expuse zilnic de dumnealui în mass-media locală", încheie Florin Țurcanu, președinte al Consiliului Judeţean şi al PNL Botoșani.

VEZI si PSD-istii vor REFERENDUM pentru demiterea presedintelui Consiliului Judetean

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Este pentru prima oară în istoria emisiunii!” - Raluca Bălan, tânăra din Botoșani care a primit „Vocea lui Pavel”! - VIDEO

astăzi, 22:53

Raluca Bălan are 22 de ani, vine din Botoșani și este actriță. Ea este concurenta căreia Pavel Bartoș i-a oferit unul dintre cele mai importante avantaje ale emisiunii. A vrut să cucerească s...

Se afla pe o stradă din sat și dintr-o dată și-a luat vecinul la pumni!

astăzi, 19:00

La data de 08 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 50 de ani, din comuna Frumușica...

Proiectul contestat în instanță de Prefect și revocat în ședința de CL, din nou pe masa consilierilor locali!

astăzi, 18:10

Proiectul anterior, votat în plenul Consiliului Local, a fost revocat tot într-o ședință de CL, după ce Instituția Prefectului l-a contestat în instanță. Prefectul de Botoșan...