Țurcanu mai trimite doi liberali în instituțiile centrale!

Doi liberali botoşăneni se pregătesc să preia funcţii în cadrul unor instituţii centrale.

Este vorba despre Mihai Ţurcanu, fratele preşedintelui PNL, Florin Ţurcanu, care ar urma să fie vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.

De asemenea, Bogdan Dăscălescu ar urma să fie numit în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

"Mihai va fi vicepreşedinte la Protecţia Consumatorilor în locul unui social-democrat care va fi eliberat din funcţie, iar Bogdan Dăscălescu va fi adjunct la ANSVSA, unde a fost Mihai şef. Sunt funcţii negociate politic pentru organizaţia Botoşani a PNL", a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani.

În prezent, Mihai Ţurcanu este consilierul premierului Victor Ponta pe probleme sanitar-veterinare, iar Bogdan Dăscălescu este consilier judeţean.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...

Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie

astăzi, 17:15

Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...

”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”

astăzi, 16:09

Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...