Polițiștii încearcă de mai multă vreme să-i facă pe biciclişti să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime.
Iată câteva sfaturi date de polițiști care ar trebui să vă ferească de incidente:
- Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.
- Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
- Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
- NU traversaţi carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
- Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.
Se interzice conducătorilor de biciclete:
- să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația "Accesul interzis bicicletelor";
- să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;
- să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
- să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
- să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
- să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;
- să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
- să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
Poliţiştii recomandă și șoferilor să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi adoptaţi o manieră preventivă de condus. Nu vă angajați în efecutarea de manevre riscante, nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor, aflați la datorie.
Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.
"Reamintim pietonilor că trebuie să îşi ia măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia de a traversa a fost observată de către şoferi!
Recomandăm o atenție sporită atât motocicliștilor și bicicliștilor, cât și față de aceștia, având în vedere mai ales că prezenţa acestora pe drumurile publice este una nepermanentă, cu specific sezonier şi, în cea mai mare parte, condiţionată de condiţiile meteo.
Motocicliștii sunt sfătuiți să adopte permanent o conduită preventivă, având în vedere că în țara noastră prezenţa acestora în trafic are specific sezonier. Viteza de deplasare a fost dintotdeauna un factor important în evenimentele rutiere în care au fost implicaţi motociclişti, precum şi portul echipamentelor de protecţie şi utilizarea permanentă a luminilor de întâlnire, acestea fiind obligaţii în măsură să reducă semnificativ riscul implicării şi urmările unor eventuale evenimente rutiere. De asemenea, sfătuim motocicliştii să circule cu viteză redusă, să nu uite de politeţea rutieră şi să nu se angajeze în manevre riscante în trafic.
Copiii care se deplasează pe biciclete, în special cei de vârste mici, să înveţe mersul pe bicicletă pe trasee special amenajate sau în afara drumului public, sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier. Reamintim obligaţiile legale referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a purta vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier. Totodată, sfătuim bicicliştii să se asigure întotdeauna că intenția de schimbare a direcţiei de mers a fost observată de ceilalți participanți la trafic", spun polițiștii.