Tronsoanele DN 29A, Darabani-Hudesti si Paltinis-Horodistea, redeschise circulatiei

Circulaţia s-a reluat astăzi dimineaţă, la ora 3:00, pe drumul naţional 29A, după ce timp de patru zile dărăbănenii nu au putut ieşi din oraş în direcţia Dorohoi.

Pe mai multe porţiuni ale drumului naţional circulaţia se desfăşoară pe un singur fir. Nici ministrul de interne, Mircea Duşa, nu a reuşit să ajungă noaptea trecută la Darabani, maşinile oficialilor rămânând înzăpezite în jurul orei 2:00, între Conceşti şi Bajura, informeaza Darabaneni.ro.

Între timp, localnicii au muncit de zor cu cele două tractoare ale primarului Costel Nazare şi vola lui Ionel Gheorghiciuc, iar în jurul orei 3:00 au reuşit să desfunde tronsonul de drum naţional Conceşti-Darabani, în dreptul localităţii Bajura, unde stratul de zăpadă a depăşit pe alocuri trei metri. Cel puţin pe porţiunile de drum naţional Darabani-Hudeşti şi Dragalina-Lişna circulaţia se desfăşoară pe un singur sens, iar drumul are unele refugii în zăpadă, pentru ca maşinile să le facă loc celor care circulă din sens opus.

La nivelul oraşului Darabani, se lucrează intens la deszăpezirea arterelor secundare ale oraşului. Înainte de ora 10:00, drumul judeţean Darabani-Lişmăniţa era aproape de a fi redat circulaţiei, iar cele două tractoare ale firmei Sancos din Conceşti acţionau la deszăpezirea străzilor din Teioasa, Corneşti şi Mărgineni. "Sunt anumite zone unde nu putem intra deoarece zăpada are şi 3-4 metri", a spus Mihai Plugaru, inspector Protecţie civilă din cadrul Primăriei Darabani, conform Darabaneni.ro. Între timp, şi drumul spre Horodiştea a fost redeschis. La ora 10:45, o autofreză acţiona în dreptul localităţii Bajura, iar cea de-a doua între Păltiniş şi Horodiştea, cele mai înzăpezite porţiuni ale DN 29 A, din zona oraşului Darabani. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...

ASTĂZI! Percheziții de amploare și case răscolite cu mascații, un trofeu de căprior de 5.000 de euro găsit de polițiști! (Video)

astăzi, 11:44

Astăzi, 7 noiembrie 2026, în cadrul Operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției ...