Trei polițiști botoșăneni au participat la un schimb de experiență în Polonia! – FOTO, VIDEO

Trei polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la o activitate de pregătire și schimb de experiență desfășurată în orașul Zamość, Republica Polonă, având ca obiectiv dezvoltarea competențelor profesionale și îmbunătățirea capacității de gestionare a situațiilor operative complexe.

Activitatea a avut un caracter practic și interactiv, fiind axată pe analizarea modalităților de planificare, organizare și coordonare a intervențiilor în situații de criză, precum și pe identificarea unor metode eficiente de gestionare a evenimentelor cu grad ridicat de risc.

 



În cadrul exercițiului, participanții au lucrat în echipe cu responsabilități distincte, corespunzătoare structurilor de comandă, negociere și intervenție. Scenariile abordate au vizat procesul decizional, coordonarea operațiunilor, negocierea în situații de criză, evaluarea soluțiilor adoptate și formularea concluziilor și recomandărilor rezultate în urma activităților desfășurate.

Prin implicarea în astfel de activități, Poliția Română urmărește dezvoltarea continuă a competențelor personalului, promovarea cooperării internaționale și creșterea eficienței misiunilor desfășurate în sprijinul cetățenilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții domiciliare în Botoșani: Bijuterii în valoare de 1.732.000 lei identificate de polițiști!

astăzi, 10:48

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Botoșani, într-un...

Sancțiuni de peste 30.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani!

astăzi, 09:39

Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au efectuat trei acțiuni de inspecție și control în vederea verificării aplicării Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European ş...

Iftime lămurește situația: Îl va înlocui pe Croitoru cu un portughez?

astăzi, 09:16

Patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime, a lămurit, la Execuții Matinale de la Sport Total FM, subiectul aducerii unui om de fotbal portughez la club. Afaceristul a precizat că postul lui Marius ...