Traian Basescu a promulgat legea amnistiei fiscale

Presedintele Traian Basescu a semnat, astazi, decretul de promulgare a Legii privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, informeaza portalul de stiri ziare.com.

Legea a fost adoptata de deputati la inceputul lunii mai, cu 234 de voturi "pentru", niciun vot impotriva si trei abtineri.

Prin urmare, aproximativ 300.000 de functionari din administratia publica locala nu mai trebuie sa returneze sporurile incasate ilegal in perioada 2008-2010.

Proiectul de lege privind amnistia fiscala a fost initiat de UDMR, dar atat USL, cat si PDL si UNPR au votat in favoarea ei, considerand-o una reparatorie.

UDMR a depus, in 20 martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscala pentru circa 300.000 de functionari publici obligati sa returneze sporurile incasate in 2008-2010, anunta la acel moment Laszlo Borbely.

Borbely preciza ca, atunci cand UDMR s-a angajat sa faca parte din Guvernul Ungureanu a avut unele conditii privind programul de guvernare, aceasta lege privind exonerarea de la plata returnarii sporurilor fiind una dintre ele.

Borbely afirma ca functionarii, indeosebi cei din primarii si administratia locala, au beneficiat de acele sporuri, "conform contractelor colective de munca si a acordurilor legale din acea perioada", insa au fost obligati din cauza "schimbarii legislatiei" si unor verificari ale Curtii de Conturi sa le dea inapoi, fiindu-le retinute din salarii, la care se adauga penalitati si dobanzile.

"Sunt situatii, mai ales in primarii, dar nu numai, cand cineva se intoarce acasa cu 500 de lei lunar, sub salariul minim pe economie la momentul actual", a argumentat liderul UDMR.

In expunerea de motive a proiectului sunt invocate "buna credinta" atat a angajatorilor care au achitat sporurile in baza contractelor/acordurilor de munca, cat si a angajatilor, dar si practica neunitara a instantelor judecatoresti privind procesele cu contestatii ale deciziilor Curtii de Conturi.

Cabinetul Mihai Razvan Ungureanu se angajase, prin programul de guvernare, sa aprobe in acest an proiectul legii privind amnistia fiscala pentru functionarii publici, dupa ce UDMR a solicitat aplicarea acestei masuri pentru functionarii publici obligati de Curtea de Conturi sa restituie sporurile salariale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi echipamente pentru polițiștii criminaliști din Botoșani! (Video)

astăzi, 17:38

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Criminalistic au fost dotați cu echipamente moderne, destinate eficientizării activităților specifice și ...

Un tânăr din Iași a murit electrocutat în Botoșani, în timpul unor lucrări la rețeaua de energie electrică. Cosmin avea 23 de ani

astăzi, 15:01

Tragedia a avut loc în localitatea Tudor Vladimirescu, din comuna Albești, județul Botoșani, și a adus în prim-plan riscurile uriașe la care se expun muncitorii din domeniul rețelelo...

Botoșăneni premiați la Olimpiada Tehnică 2026, care a avut loc la Mediaș!

astăzi, 14:29

Peste 1100 de specialiști s-au înscris la etapa locală a competiției, 229 în faza zonală și 40 în etapa finală. Nu mai puțin de 20 de premii au revenit specialiștilor Delgaz ...