Trai mai bun pentru tiganii din Parcul Tineretului!

Plângerile și sesizările cetățenilor din Parcul Tineretului au "repercusiuni" asupra locatarilor de etnie romă: țiganii se vor delecta cu mese de tenis, jocuri de șah și table.

Un comunicat al Instituției Prefectului Botoșani informează că "locuitorii din cartierul Parcul Tineretului au putut constata că peisajul oferit de blocurile 135 şi 140 s-a schimbat considerabil. În urma măsurilor propuse de comisia instituită prin ordinul prefectului pentru a găsi soluţii la o serie de probleme ce au apărut în cartier, locatarii celor două imobile se organizează astfel încât dau în fiecare zi exemplu de curăţenie şi autogospodărire. Zonele acoperite altădată de deşeuri înalte de jumătate de metru au fost salubrizate chiar prin mobilizarea celor care au contribuit la crearea lor".

"Lucrez cu beneficiarii venitului minim garantat care locuiesc aici şi facem curat chiar şi în apropierea altor blocuri. Ne-au rugat nişte doamne să le ajutăm, dar am dat şi un bun exemplu", a explicat Dibu Manex, noul administrator al celor două blocuri de locuinţe sociale din Parcul Tineretului.

Reprezentanţii Prefecturii au identificat şi au făcut demersurile necesare penrtru ca un spaţiu de circa 200 de metri pătraţi de la parterul blocului 135 să fie transformat în club la dispoziţia locatarilor din zonă. Prin donaţii de la diverse instituţii şi asociaţii, sala va fi dotată cu mese de tenis, jocuri de şah şi table, piese de mobilier care să permită petrecerea timpului liber. 

Nici municipalitatea nu rămâne datoare! Primăria Botosani s-a angajat să remedieze avariile la  instalaţiile de apă şi canalizare, astfel încât imobilele să poată fi încălzite cât de repede. Urmează amenajarea unui parc de joacă în faţa blocului 140, noi coșuri de gunoi, și, "dacă se face curăţenie şi se păstrează, vom da şi materiale de construcţie pentru remedierea faţadelor celor două imobile", promit reprezentantii Primariei Botosani.   


Vezi si Tiganii din Parcul Tineretului, reclamati - Mergem si la Guvern: Daca nu se rezolva, o sa fie o rascoala 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pompierii botoșăneni, alături de familiile din Protopopiatul Dorohoi la Festivalul Familiei! - FOTO

Sunday, 4 October 2026

Familia înseamnă grijă, iar grija înseamnă și siguranță. Sute de credincioși din municipiul Dorohoi și din localitățile învecinate s-au întâlnit, astăzi, &icir...

Marius Croitoru a izbucnit după ce FC Botoșani a luat 5 goluri pe teren propriu de la echipa din Liga 2: „Dacă cineva este supărat, ușa la mine este deschisă!”

Sunday, 4 October 2026

FC Botoșani a pierdut cu scorul de 5-4 meciul amical disputat sâmbătă, pe teren propriu, în compania divizionarei secunde Cetatea Suceava. A fost o partidă spectaculoasă, cu o desf...

Prize modulare după câteva luni: problema nu e întotdeauna la ramă

Sunday, 4 October 2026

Recomandările obișnuite vorbesc despre design, numărul de module și alegerea unei game cunoscute. Spun mai puțin despre borne strânse neuniform, conductori prea scurți sau compatibilitatea...