Tragedie la intrarea în Săveni! Doi tineri au murit după o cascadorie cu mașina! FOTO
ACCIDENT!

Doi tineri și-au pierdut viața, vineri seara, într-un cumplit accident ce a avut loc la intrarea în orașul Săveni.

Cei doi se deplasau într-un VW Passat dinspre Botoșani către Săveni. La intrarea în orașul Săveni, într-o curbă șoferul, Dumitru Merticaru, de 34 de ani, din Săveni, a pierdut controlul volanului, autoturismul a intrat puternic într-un copac, după care a fost aruncat înapoi pe șosea, unde s-a rostogolit și s-a răsturnat pe cupolă. În mașină cu acesta se mai afla și Ionuț Chihaia, de 25 de ani, din satul Ghireni, comuna Coțușca.

Cei doi bărbați au rămas captivi între fiarele contorsionate. Martorii au sunat la 112, la scurt timp la fața locului ajungând echipaje de pompieri, ambulanță, SMURD și poliție.

Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru cei doi tineri. Trupurile neînsuflețite au fost așezate pe marginea drumului.

“Ne-am deplasat la locul intervenției cu două autospeciale, un echipaj SMURD și unul de descarcerare. Am intervenit pentru descarcerarea a două persoane, care au fost ulterior declarate decedate. Intervenția a durat în jur de 15 minute. A fost dificilă datorită poziției în care era mașina", a declarat plt. adj. șef Dorel Hodoroabă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Săveni.

La locul accidentului au ajuns și rudele celor două victime. La vederea cadavrelor o femeie a leșinat fiind preluată de o Ambulanță, de îngrijiri medicale având nevoie și un bărbat.
 
Din primele cercetări efectuate de polițiști se pare că accidentul s-a produs pe fondul vitezei. Un martor a povestit că șoferul a alimentat cu câteva minute înainte de accident într-un peco și a vrut să facă o probă la mașina pe care abia o reparase.












 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...