TRAGEDIE IN APUSENI! Pilotul Adrian Iovan și un medic rezident au murit in accidentul aviatic de luni! Ranitii gasiti dupa 6 ore

Pilotul Adrian Iovan, aflat la manșa avionului de tip BN2, care a aterizat forțat în Munții Apuseni a fost găsit decedat de echipajele de salvare ce au ajuns la locul tragediei abia după sase ore si asta din cauza cetii.

În ciuda manevrelor de resuscitare, și-a pierdut viața și o femeie, aceasta fiind medic rezident. Au mai fost răniți alți patru medici și copilotul.

Aeronava efectua o cursă umanitară, la bord aflându-se o echipă de medici ce trebuia să ajungă la Oradea, pentru prelevarea unor organe.

UPDATE 00:54. Iovan a murit dupa 2 ore de la accident

Victor Zota, coordonator Agenţia Naţională de Transplant, a declarat la REALITATEA TV că aşa ceva este inadmisibil.

"Ei trebuiau să fie descoperiţi cu câteva ore mai devreme. Unde sunt echipele noastre ISU? Este inimaginabil să nu fie descoperiţi. Ei au căzut, după o aterizare forţată. Au supravieţuit toţi după această aterizare. El a fost conştient încă două ore. Colega noastră, tânără rezidentă, probabil a intrat în şoc hipotermic. Este inimaginabil ca în anul 2014 să cadă un avion şi să nu-l găsească timp de şase ore. Unde sunt oamenii plătiţi pentru aşa ceva?", a spus Victor Zota la REALITATEA TV.

"Nu a fost problemă că nu au ajuns. Nu ştiau unde au căzut. Din toate informaţiile nu se ştia unde a căzut. Cursa era urmărită de toate radarele din România. Să stai să vorbeşti la telefon cu cineva care-ţi spune că asta e poate ultimul telefon. Şi e vorba de colegul meu!", a spus Victor Zota la REALITATEA TV.



UPDATE 00.30. Răzvan Petrescu, copilotul avionului, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit medicului Hadrian Borcea, coordonator regional SMURD, citat de mediafax.ro.

Cel de-al patrulea medic aflat în avion, Radu Zamfir, este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.

UPDATE: 00:00. "A încercat să degivreze (să curețe gheața de pe aripile avionului - n.r.), n-a reușit, am cazut și ne-am oprit în copaci", a declarat medicul chirurg Sorin Ianceu, unul dintre supraviețuitorii accidentului, potrivit Antena 3.



UPDATE 23.40. "Pilotul era încercerat, iar domnișoara era în șoc hipotermic. Ceilalți pasageri, unul se văita că-l doare stomacul, altul era lovit la ochi. Am luat domnișoara, am făcut o targă din lemne și am dus-o jos. Le-am dat oamenilor din avion hainele de pe noi ca să se încălzească. Acum lăsați-mă că am treabă", a pdeclarat ădurarul Todea Argentin, localnicul din Horea care a ajuns primul la locul tragediei, potrivit alba24.ro.

Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor şi licenţele în termen de valabilitate, potrivit Ministerului Transporturilor.

Iovan avea 55 de ani şi o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Răspunsul lui Meme Stoica la ironiile lui Iftime la adresa FCSB: „Nu știe cu ce se mănâncă”

Sunday, 5 April 2026

Botoșănenii au obținut un nou succes în acest sezon împotriva campioanei en-titre. Valeriu Iftime nu a ratat ocazia să ironizeze echipa lui Gigi Becali, dar a venit și replica lui Mem...

Două eleve din Botoșani premiate la etapa națională a Olimpiadei naționale de Limba Română!

Sunday, 5 April 2026

Olimpiada națională de limba și literatura română pentru elevii de liceu, desfășurată în această săptămână la Botoșani, a adus rezultate frumoase și pentru două eleve a...

RAZIE în Piața Centrală, amenzi de 25.000 de lei în câteva ore!

Sunday, 5 April 2026

Sâmbătă, 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor în municipiul Botoșani și în zona...

-->