Traficanții de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare: Legea „2 mai” a fost promulgată!

Actul normativ a fost promulgat, miercuri, de Klaus Iohannis, președintele României.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care vine în completarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, pentru modificarea legii 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum şi pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Actul normativ iniţiat de către liberali, numit şi „Legea 2 Mai” prevede că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. De asemenea, legea promulgată prevede că efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la trei la 10 ani.

 

Astfel, actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii 43/2000, precum şi modificarea Legii 194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

„Mi-am dorit tare mult ca Legea 2 Mai să fie votată de Parlamentul României şi astăzi s-a întâmplat. Ce aduce nou? Faptul că traficanţii de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Nu poţi să vinzi heroină sau cocaină, să distrugi vieţi, şi după să umbli liber pe străzi. Locul traficanţilor este la închisoare. Nu mai avem voie să asistăm la încă o tragedie ca cea de la 2 Mai. Să fie clar – avem nevoie de legi de partea victimelor, pentru că trebuie să ne protejăm tinerii de traficul de droguri”, a afirmat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe Facebook, după ce iniţiativa legislativă a fost adoptată, decizional, de către Camera Deputaţilor, scrie news.ro.

Conform legii promulgate de către şeful statului, „fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

De asemenea, „fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă”.

Pe 20 noiembrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional, în plenul din 5 martie.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferii pot fi opriți în trafic și întrebați unde merg, de ce călătoresc și cât câștigă

astăzi, 12:33

Șoferii pot fi trași pe dreapta în aceste zile și rugați să răspundă benevol unor întrebări destul de personale. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere deru...

”Părintele Efrem” și enoriașii de TikTok: De ce creștinii care și-au botezat copiii ori s-au cununat la Fundu Herții trebuie să caute urgent un preot!

astăzi, 11:19

Cazul de la Fundu Herții, Cristinești, era unul cunoscut în întreaga țară, Emilian Căruntu (care se autointitulează pe TikTok drept ”Părintele Efrem”) fiind în fap...

”Fjord”, proiecție UNICĂ la Cinema Unirea Botoșani!

astăzi, 10:23

Pelicula ”Fjord”, regizată de Cristian Mungiu și premiată cu prestigiosul Palme D’Or la Cannes 2026 și propunerea României pentru Oscar, va rula în avanpremieră naț...