Traficanti de tigari trimisi in judecata de procurorii DIICOT! Doi moldoveni sunt acuzati si de santaj!

Gruparea de traficanţi de ţigări, destructurata in luna ianuaria a acestui an, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub acuzaţiile de constituire, aderarea sau sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

Printre suspecţi se află şi doi bărbaţi din Republica Moldova, Oleg Slivca şi Serghei Jitari, ambii cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, în sarcina acestora reţinându-se şi infracţiunea de şantaj, după ce ar fi ameninţat un poliţist de frontieră. Restul de nouă membri sunt botoşăneni, aceştia fiind în principal cărăuşi.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Botoşani, magistraţii urmând să stabilească pedepsele, în funcţie de gradul de participare a fiecăruia dintre suspecţi. Gruparea a fost anihilată la începutul anului în urma unei operaţiuni organizată de procurorii din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Botoşani, care, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi SPF Rădăuţi-Prut şi cei ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Botoşani - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au descins pe 15 ianuarie la domiciliul suspecţilor.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a acţionat în cursul anului 2014 pe zona de nord a judeţului Botoşani, pe raza localităţilor Miorcani, Cotu Miculinţi şi Horia, la graniţa cu Republica Moldova, săvârşind în mod organizat şi repetat infracţiuni de contrabandă în detrimentul bugetului de stat. În cursul cercetărilor, s-a stabilit că gruparea infracţională a introdus în ţară, în perioada mai-noiembrie 2014, cantitatea de 29.040 pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova, reuşindu-se în perioada de monitorizare confiscarea cantităţii de 16.540 pachete de ţigări de diferite mărci.

În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit şi ridicat de la locuinţele suspecţilor cantitatea de 3.580 ţigarete de provenienţă Republica Moldova, o barca pneumatică, înscrisuri şi alte bunuri ce probează activitatea infracţională a suspecţilor.

Citeste si: 

Reţea destructurată: Descinderi la suspecţi de contrabandă cu ţigări, în judeţul Botoşani!

Patru persoane arestate în urma descinderilor la contrabandiştii de ţigări! 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani: Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință!

astăzi, 08:45

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026 cea de-a IV-a ediție a Festivalului Folcloric „Ioan Cobâlă&rdquo...

„Toaca, chemarea veșniciei” – o sărbătoare a tradiției și a bucuriei la Broscăuți!

astăzi, 08:21

Duminică, 11 octombrie 2026, curtea Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Broscăuți a devenit locul unei întâlniri de suflet, prilejuite de cea de-a III-a ediție a Concu...

TRAGEDIE: Trei muncitori români au murit în străinătate, într-un rezervor cu apă. Alți trei români au fost răniți ușor

astăzi, 07:54

Trei români au murit luni, 12 octombrie 2026, în Portugalia, în urma unui accident de muncă produs într-un rezervor de apă. Alți trei conaționali au fost răniți și au pr...