Traficanţi de ţigări condamnaţi de judecătorii botoşăneni!

Nouă botoşăneni şi doi moldoveni, dar cu dublă cetăţenie, au fost condamnaţi marţi de judecătorii Tribunalului Botoşani.

Procurorii DIICOT i-au trimis anul trecut în judecată sub acuzaţiile de constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, contrabandă cu ţigări sau complicitate la contrabandă. Cele mai mari pedepse le-au primit cei doi moldoveni, Serghei Jitari şi Oleg Slivca, care s-au ales cu 8 ani şi 8 luni de închisoare respectiv 6 ani şi 10 luni de puşcărie.

Alin Lupaşcu şi Cristian Telişcă au primit pedepse de patru ani de închisoare în regim de detenţie. Ceilalţi şapte botoşăneni implicaţi în grupare au scăpat cu pedepse cu suspendare, sub supraveghere, după ce instanţa i-a achitat pentru unele acuzaţii. În plus, aceştia au fost obligaţi la plata unor daune către bugetul de stat. (aici sentinţa integrală:)

La mijlocul lunii ianuarie 2015, procurorii DIICOT au organizat 14 percheziţii domiciliare şi au anihilat întreaga grupare. Potrivit anchetatorilor, suspecţii acţionau în principal în nordul judeţului, pe raza localităţilor Miorcani, Cotu Miculinţi şi Horia (comuna Mitoc), la graniţa cu Republica Moldova, reuşind să introducă ilegal în ţară o cantitate mare de ţigări. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorul Mihai Tironiac - ”Omul care ne-a învățat să gândim singuri, cel care s-a așezat lângă noi în tăcere!”

astăzi, 12:52

Într-un capăt de iarnă, în anul 2019, Profesorul Mihai Tironiac pleca la cele veșnice. Discret și parcă răstălmăcind propria dispariție într-un zâmbet năstrușnic, fÄ...

Starețul Mănăstirii Coșula și-a aniversat ziua de naștere într-un centru social, alături de oamenii fără adăpost!

astăzi, 11:57

Într-un gest plin de generozitate și profundă trăire spirituală, Părintele Stareț al Mănăstirii Coșula, arhimandritul Calinic Chirvase, a ales să își petreacă aniversarea &icir...

Până luni, 5 octombrie: Zboruri în regim supersonic pe întreaga suprafață a României!

astăzi, 10:33

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole și ale Statelor Unite ale Americii execută până luni, 5 octombrie, zboruri de antrenament la înălÈ...