Toti profesorii vor primi majorarile salariale neplatite in perioada 2008-2011

Profesorii isi vor primi majorarile salariale aprobate de Parlament in 2008, dar care n-au fost nici pana acum acordate, dupa ce deputatii au adoptat miercuri un proiect de lege in acest sens.
Potrivit senatorului PSD, Liviu Pop, unul dintre inițiatorii proiectului, drepturile vor fi achitate eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la intrarea în vigoare a prezentei legi după cum urmează: în primul an 5% din valoarea diferențelor salariale; în al doilea an – 10%; în al treilea an – 25%; în al patrulea an – 25%, iar în al cincilea an – 35% .
Pentru personalul didactic pensionat, care este îndreptățit să primească  diferențe salariale pentru perioada menționată, plata acestora se va face într-o singură tranșă, iar pentru personalul didactic care se pensionează după intrarea în vigoare a prezentei legi, plata diferențelor salariale se face eșalonat, astfel încât să fie încheiată cel mai târziu la data pensionării.
Proiectul a fost adoptat de Senat la 24 martie 2015. Acesta urmează să fie trimis spre promulgare președintelui României, Klaus Iohannis.
Propunerea legislativă a fost susținută de peste 30 de senatori PSD.
Intre timp, peste 100.000 de dascali din intreaga tara au castigat in instanta banii pe care trebuiau sa ii primeasca potrivit legii din 2008, multi dintre ei fiind reprezentati la procese de sindicate puternice din invatamant.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...