În timp ce îngrămădeşti tablouri şi statui, falimentezi bănci, recuperezi în draci terenuri şi case, privatizezi tot ce se poate privatiza, inclusiv monumentele istorice, cimitirele, parcurile, trecut şi viitor, tot ce mişcă şi chiar ce nu mai mişcă, aceşti "intelectuali" îţi sînt de mare ajutor. "Toboşarii" scot fum pe nări, le fac românilor moară în cap, îi ţin pe fraieri cu ochii lipiţi de sticla televizorului pînă îi apucă ameţeala – estimp, marii oameni ai naţiei, bandiţi notorii, regrupaţi în Parlament, ministere, primării, institute, comisii, pot opera nestingheriţi. Şi să punem şi o întrebare concretă : la ce folosesc cele cîteva mii de angajaţi bine plătiţi din televiziunile şi radiourile de stat, într-o ţară cu atîtea nevoi adevărate?
Mihai Beniuc
(1907 Sebiş, jud. Arad – 1988 Bucureşti)
Toboşarul timpurilor noi
Nimenea nu ştie până mâne
Ce se mai alege şi din noi –
Fost-am totuşi eu şi voi rămâne
Toboşarul timpurilor noi.
Cântecele mele de pierzanie
Prevesteau de mult acest război –
Eu eram în mândra Transilvanie
Toboşarul timpurilor noi.
Am venit pe malul Dâmboviţei
Să sădesc maci roşii în noroi –
Roşii maci pe malul Dâmboviţei
Toboşar al timpurilor noi.
Iată azi, cu mii de cai putere,
Timpuri mari s-anunţă pentru noi.
Eu voi fi – se cere, nu se cere –
Toboşar al timpurilor noi.
Zâna mea deprinsă cu tristeţi,
Pune peste jale noi altoi :
Bucurii să cânţi ai să te-nveţi,
Toboşar al timpurilor noi !
Bucureşti, 3 septembrie 1944
Autor: Petru Romosan, Cotidianul
