„Toamna Bobocilor”, sub lupa jandarmilor botoșăneni!

Anul trecut, când jandarmii au asigurat buna desfășurare a acestui eveniment dedicat bobocilor, au fost constatate două fapte de natură penală.

În ziua de sâmbătă, 15 noiembrie, jandarmii botoșăneni vor lua măsurile necesare în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică la cea de-a VIII - a etapă a Festivalului Concurs ,,Toamna Bobocilor", desfășurat în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor.

Începând cu data de 21 octombrie, jandarmii au acționat la fiecare etapă pentru prevenirea faptelor antisociale ce ar fi putut afecta siguranța liceenilor participanți la aceste evenimente simbolice, dedicate noilor ,,boboci", care le oferă acestora un sentiment de apartenență și de integrare în comunitatea școlii și reprezintă o tranziție importantă în parcursul lor educațional. Atenția acordată activităților are la bază și situațiile nedorite produse anul trecut la acest festival liceal, când jandarmii au constatat două fapte de natură penală.

 

În primul caz, un tânăr în vârstă de 19 ani, care agita agresiv un box argintiu în fața unui club din municipiul Botoșani și a provocat o stare de temere în rândul elevilor ce participau la Balul Bobocilor, a fost imobilizat de jandarmi și condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

În cel de-al doilea caz, doi adolescenți de aproximativ 17 ani au fost identificați de jandarmi după ce au sustras trei geci dintr-un club, unde se desfășura o petrecere organizată de elevii unui colegiu botoșănean. După ce au sustras gecile, tinerii au ieșit rapid din club cu intenția de a se îndrepta spre casă, dar au fost observați la timp de jandarmi. De această dată, jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Recomandăm participanților la aceste evenimente să nu răspundă la provocările altor persoane, să aibă grijă de bunurile personale de valoare, iar în eventualitatea producerii unor fapte de natură penală sau contravențională care îi afectează pe ei sau pe cei din jur, să apeleze cu încredere și în cel mai scurt timp la jandarmii aflați în dispozitivul de misiune.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO

astăzi, 18:49

S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...