TIR-iștii din România amenință că BLOCHEAZĂ Europa. Legea UE va afecta firmele românești!

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) va participa, alături de celelalte organizaţii patronale din România şi nu numai, la protestul împotriva Pachetului Mobilitate 1, care va avea loc joi, 10 ianuarie, între orele 08.00 - 13.00 in fata Parlamentului European - Piaţa Luxembourg. Transportatorii est europeni sunt nemulțumiți de faptul că tiriștii vor fi plătiți la nivelul țărilor din UE, în perioada în care se află acolo și nu li se va mai permite să doarmă în cabină, ci vor fi nevoiți să plătească unități hoteliere.  
 
"FORT s-a opus cu vehemenţă Pachetului de Mobilitate şi a făcut numeroase sesizări şi petiţii Miniştrilor Transporturilor ai Romaniei din ultimii doi ani, cât şi Comisiei Europene şi Parlamentului European cu privire la repercusiunile pe care le aduc aceste modificări asupra transportatorilor români", spun transportatorii.

 

Ce se schimbă din cauza noii legi 

Transportatorii subliniază că în conformitate cu Pachetul mobilitate 1 vor fi aplicate următoarele reguli: aplicarea regulilor detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv. În drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii.

Restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de "răcire" (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul. Această restricţionare a cabotajului este o abatere a UE de la drumul spre piaţa liberă.
Interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului, deşi în documentele Preşedinţiei Austriece este recunoscută lipsa acută de spaţii de parcare sigure şi securizate în UE.

Întoarcerea acasă a şoferilor cel puţin o dată la patru săptămâni - sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după numai trei săptămâni pe drum.

Obligaţia dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent până la sfârşitul anului 2024.

Potrivit FORT, propunerile cuprinse în Pachetul Mobilitate au fost realizate pe fondul protecţionismului în creştere al statelor Membre din Vestul UE reunite în cadrul Alianţei Rutiere, iar transportatorii români şi est-europeni vor fi cei mai afectaţi prin măsurile propuse, care vor determina creşterea semnificativă a costurilor de operare şi restricţionarea transporturilor rutiere internaţionale operate de aceştia în cadrul UE.

sursa: stiridiaspora.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mihaela Arhip: P L A N I F I C A R E A

astăzi, 12:10

Un teanc de scrisori, o întâlnire pe străzile din Iaşi şi una în Botoşaniul pe care nu şi l-a rupt niciodată din suflet, convorbiri telefonice şi câteva cărţi îm...

Șase migranți prinși la Prut, înainte de a intra ilegal în România! (Video)

astăzi, 11:26

Acțiunea a fost posibilă ca urmare a schimbului operativ de date dintre autoritățile de frontieră de pe cele două maluri ale Prutului. Cooperarea transfrontalieră dintre România și Repub...

Titularizare 2025: Pe 15 iulie are loc proba scrisă, VEZI centrele de concurs din Botoșani!

astăzi, 10:22

Accesul candidaților în sălile de concurs în vederea susținerii probei scrise se va face în intervalul orar 7.00 – 8.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lu...