TIPRIGAN: "Daca oamenii nu vor face greva generala isi vor merita soarta!"

Vineri, in Cantina Colegiului National "A.T. Laurian" a fost organizata o sedinta cu toti cei 160 lideri sindicali din judetul Botosani, reprezentanti SIP, pentru a centraliza datele din teritoriu cu privire la referendumul pentru greva generala de pe 31 mai, pe termen nelimitat, dar si pentru a discuta problemele cu care se confrunta cadrele didactice din judetul Botosani.

La aceasta intalnire au fost prezenti si reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Judetean, fiind vorba despre inspectorul general Ada Macovei si inspectorul adjunct, Gheorghe Carmocanu, dar si presedintele de la Cartel Alfa Botosani, Marius Orosanu.

"Astazi am adunat liderii de sindicat din tot judetul, care sunt din unitatile de invatamant afiliate la Sindicatul Invatamantului Preuniversitar Botosani, pentru  a centraliza datele cu privire la referendumul pe care l-am organizat cu privire la  grea generala din 31 mai, pe termen nelimitat. De asemenea, vrem sa vedem care este pulsul in scoli. Normal ca noi ii indemnam la solidaritate, sa vorbim aceeasi limba cu colegii de la celelalte sindicate din invatamant pentru ca aceasta greva sa aiba niste rezultate. Daca oamenii nu vor face greva generala isi vor merita soarta", a spus Maria Tiprigan, presedinta SIP Botosani.

La aceasta intalnire era asteptat si primarul municipiului Botosani, Catalin Flutur, lidera SIP spunand ca a fost invitat pentru a raspunde la intrebarea de ce nu s-a acordat in municipiul Botosani al 13-lea salariu si diferentele salariale dupa Legea 221. 
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...

Valeriu Iftime a intervenit, după ce fanii lui Dinamo l-au apostrofat pe Marius Croitoru

astăzi, 13:17

FC Botoșani a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, cu Dinamo, în etapa a 12-a din SuperLigă. Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătăl...

Elevii Liceului „Petru Rareș” din Botoșani, premiați la un concurs gastronomic! (Foto)

astăzi, 12:09

Elevii din clasa a X-a - Industrie alimentară, au reprezentat Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani cu talent, creativitate și pasiune la cea de-a IX-a ediție a Concursului &bd...