Tinerii liberali botoşăneni au demarat campania "Luna Sănătăţii"

Ieri, 7 aprilie 2013, începând cu ora 10:00, în Sala de Marmură a Teatrului "Mihai Eminescu", tinerii liberali şi-au ales preşedintele şi biroul municipal pentru următorii doi ani.

Imediat după terminarea festivităţilor, toţi cei prezenţi în sală au ieşit prin oraş şi au dat start campaniei "Luna Sănătăţii", pe 7 aprilie fiind celebrată în fiecare an Ziua Mondială a Sănătăţii.
 
Tinerii s-au deplasat pe Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Strada Marchian si Cuza Vodă şi au oferit la 150 de botoşăneni taloane cu o reducere de 10% la analizele de laborator valabile toată luna aprilie, efectuate la o clinică privată din Botoşani.

"Este o acţiune de informare şi conştientizare în sprijinul botoşănenilor despre necesitatea efectuării periodice a unor analize medicale, de verificare a tensiunii arteriale şi modalităţi de prevenire şi depistare a problemelor de sănătate. Vrem să tragem un semnal de alarmă, românul ajunge la doctor doar când are probleme de sănătate şi asta nu e bine, majoritatea afecţiunilor şi problemelor medicale pot fi prevenite", a declarat Sorin Cornilă, preşedintele TNL Botoşani.
 
 
Departamentul de Comunicare al TNL Botoșani


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...