Tineri reținuți după comiterea mai multor furturi! Printre acestea, și o mașină cu care s-au plimbat prin oraș

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus prin ordonanţă măsura reţinerii pentru 24 de ore, în arestul I.P.J. Botoşani, începând cu data de 26 februarie, a tinerilor M.M., de 16 ani şi D. Andrei, de 20 de ani, urmând ca în data de 27 februarie aceştia să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunerea de arestare preventivă.

Faţă de M. M. a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nunăr fals de înmatriculare, fals privind identitatea, furt calificat în formă continuată, iar faţă de D. Andrei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat în formă continuată.

În după –amiaza zilei de 28 ianuarie, M.M. a sustras un autoturism ce se afla parcat pe strada Manoleşti Deal din Botoşani, căruia i-a aplicat în fals plăcuţe de înmatriculare, după care, fără a poseda permis de conducere, l-a condus, fiind depistat de către poliţişti.

Cu ocazia legitimării, suspectul a declarat o identitate falsă.

În perioada 24-28.01.2012, M.M. şi T. Ovidiu, de 26 ani, din Botoşani, prin escaladarea unui geam, au pătruns într-o hală aparţinând unei societăţi comerciale şi au sustras 18 condensatori în valoare de 6.300 lei.

În noaptea de 20/21.02.2013, D. Andrei şi M.M., prin efracţie şi escaladare, au pătruns în standurile unui depozit din Botoşani, de unde au sustras circa 234 cartuşe ţigări de diferite mărci pe care le-au vândut cu suma de 8000 lei, bani pe care i-au cheltuit în interes personal.

De asemenea, poliţiştii au stabilit că la comiterea furtului calificat din noaptea de 20-21.02.2013 , a participat în calitate de tăinuitor şi B. Vasile de 27 de ani, din Botoşani, care a cunoscut provenienţa ţigărilor pe care le-a cumpărat de la cei doi.

Acesta a încredinţat spre a conduce pe drumurile publice un autoturism minorului M.M., cunoscând starea de minoritate a acestuia.

Faţă de acesta a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire şi încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul în vederea conducerii pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să se propună soluţie procedurală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...

Un copil de 10 ani și mama sa au fost preluați de Ambulanță, după un accident pe drumul spre Suceava!

astăzi, 14:39

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Brehuiești, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implica...