Teza de doctorat se va susţine în termen de patru ani de la terminarea studiilor
Stiri Botosani Tuesday, 19 February 2013 ActualitateEi au adoptat, în acest sens, o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, propusă de deputatul Mircea Grosaru (RO.AS.IT - minorităţi).
Senatul a adoptat acest proiect în calitate de Cameră decizională, actul normativ întrunind 128 de voturi "pentru" şi şapte voturi "împotrivă".
Legea 288/2004 prevedea că susţinerea tezei de doctorat se poate face în termen de maximum trei ani de la terminarea studiilor universitare de doctorat.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.99 secunde