Relaţia dintre avocat şi client este definită prin art. 6, alin. 4 din Legea 51/1995 a profesiei de avocat, republicată în 2011, care spune "relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate şi confidenţialitate". Conform art. 112 din Statut, acestea (probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea) sunt condiţii ale credibilităţii atât pentru avocat, cât şi pentru întreaga profesie, scrie avocatnet.ro.
Cu alte cuvinte, transparența şi comunicarea se număra printre cele mai importante calităţi ale avocatului. Pentru a putea da dovadă de transparentă şi pentru a atinge un nivel ideal de comunicare, avocatul trebuie să evite un exces de jargon profesional. Limbajul trebuie să fie pe înţelesul clientului, de la care, la rândul său, avocatul aşteaptă să aibă cunoştinţe minime legate de terminologia specifică.
Există anumiţi termeni juridici care nu apar în dicţionarele de sinonime pentru că nu pot fi explicaţi prin cuvinte mai uzuale fără a le da definiţia. Avocaţii sunt astfel forţaţi adesea să folosească termeni de specialitate inclusiv în discuţiile în care fac de altfel eforturi pentru a menţine toate căile de comunicare deschise şi a se asigura că mesajul este înţeles cât mai clar.
Există o serie de termeni juridici destul de uzuali pe care este foarte bine să îi cunoască orice persoană care are nevoie să apeleze la un avocat.
Definiţii ale termenilor juridici uzuali
Act juridic: conform definiţiei din dictionar, actul juridic este manifestarea de voinţă exprimată în vederea producerii de efecte juridice. Actul juridic are două accepţiuni:
-Negotium juris, respectiv înţelegerea între părţi;
-Instrumentum probationes, respectiv înscrisul în care se evidenţiază înţelegerea.
Acţiune penală: acest termen face referire la tragerea la răspundere penală a persoanei sau persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Modul în care se desfăşoară acţiunea penală este reglementat de Codul de Procedura Penală.
Afin: înseamnă rudă prin alianţă.
Apelant: persoană care face apel împotriva unei sentinţe sau a încheierii judecătoreşti se numeşte apelant. Apelul este acţiunea de a solicita anularea hotărârii judecătoreşti la o instanţă judecătorească superioară.
Bun: un termen uzual, dar care în discuţiile din domeniul juridic capăta un alt înţeles. Bunul de valoare economică este valoarea economică destinată a satisface nevoi materiale sau spirituale susceptibilă de apropriațiune, sub formă de drept patrimonial. Bunurile comune sunt bunuri dobândite în timpul căsătoriei.
Clauză abuzivă: clauzele contractuale sunt un subiect care ajunge adesea să fie discutat în birourile de avocatură. O clauză abuzivă este acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct şi care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Dol: s. n (juridic) Orice mijloc viclean folosit pentru a determina pe cineva să încheie un contract care este în defavoarea lui.
Fond funciar: terenurile, fie ele private sau publice, constituie fondul funciar al ţării. Legea fondului funciar (legea 18/1991, republicată 1998) reglementează fondul funciar.
Îmbogăţire fără justă cauză: termenul defineşte mărirea patrimoniului unei persoane din patrimoniul altei persoane fără justificare juridică.
Jurisprudenţă: conform DexOnline.net jurisprudenţă înseamnă "soluţie dată cu prilejul dezlegării unei cauze de către un organ de jurisdicţie prin interpretarea unei norme prevăzute în lege, în act normativ sau prin determinarea normei juridice aplicabile după caz, cu ajutorul principiilor legislaţiei." Tot dex-ul defineşte acest termen ca "totalitatea hotărârilor pronunţate asupra anumitor cazuri de unul sau mai multe organe de jurisdicţie".
Locaţiune: contract prin care locatorul pune la dispoziţia locatarului folosinţa unui bun individual clar determinat, în schimbul unei sume de bani (chirie).
Mandat ad-hoc: mandat este un termen destul de cunoscut (contract în temeiul căruia o persoană împuterniceşte o altă persoană - mandatarul, să încheie acte juridice în numele său). Mandatul ad-hoc este o procedură confidenţială ce poate fi iniţiată de un debitor prin care un mandatar desemnat de instanţă negociază cu creditorii. O astfel de cerere se poate face doar în baza unor motive clare, detaliate de debitor.
Neretroactivitate: un termen juridic care face referire la caracterul legilor care, în principal, intră în vigoare cu scopul de a reglementa viitorul. Există şi legi retroactive, care reprezintă excepţii şi reglementează situaţii anterioare intrării în vigoare.
Novaţie: o convenţie care permite părţilor unui raport juridic obligaţional să stingă o obligaţie pentru a fi înlocuită cu o nouă obligaţie.
Nulitate: o sancţiune ce lipseşte actul juridic de efectele sale fireşti. Un act juridic poate fi considerat nul doar dacă a fost încheiat prin nerespectarea dispoziţiilor legale (ex: nulitatea căsătoriei care încalcă dispoziţiile prevăzute în 4,5,6,7 lit. a, 9, 13 şi 16 din Codul Familiei).
