Terenuri gratuite pentru tineri: Până în 50 ha pentru cei care vor să își facă ferme!
Stiri Botosani Wednesday, 23 November 2016 ActualitateLegea pentru modificarea și completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial după ce a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Ce spune concret articolul nou introdus prin această modificare?
"La articolul 4, alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins: c1) prin excepție de la prevederile art. 21)1 și 21)6, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinație agricolă, libere de contract, în suprafață maximă de 50 de hectare, apaținând domeniului public și privat al statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme; în situația în care suprafețele de terenuri disponibile sunt mai mici decât cele solicitate, se aplică procedura concurențială reglementată de prezenta lege", se arată în modificarea apărută astăzi în Monitorul Oficial.
Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat în nenumărate rânduri că dorește să îi sprijine pe tinerii absolvenți ai universităților cu profil agricol să înceapă o afacere în acest sector. După modelul Portugaliei, demnitarul a declarat la emisiunea "Viața Satului" de pe TVR 1 că va discuta în Parlament posibilitatea unei legi care să acorde tinerilor fermieri o suprafață de 50 de hectare de teren agricol cu titlu gratuit.
În prezent, prin PNDR 2014-2020, tinerii din agricultură pot accesa fonduri prin Submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" în limita a 50.000 de euro/proiect, finanțare nerambursabilă ce se achită în două tranșe. În plus, pentru a ușura accesul la această finanțare, institutele de specialitate au elaborat proiecte-tip care pot fi adaptate și depuse la AFIR fără cheltuieli suplimentare cu firme de consultanță. Agrointel.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO
Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...
Un român este pentru a patra oară patronul celui mai bun restaurant italienesc din Marea Britanie!
"Unul dintre secretele mele este cuptorul de pizza adus direct de la Napoli și construit în stil tradițional, exact cum se face în sudul Italiei. Însă lumea apreciază foarte...
Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate
Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.75 secunde