Teren de sport multifuncţional inaugurat la Unţeni-FOTO

Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Unțeni se bucură din nou de un teren de sport amenajat, după ce timp de 23 de ani au desfășurat orele de educație fizică în condiții improprii.

Deși nu are dimensiuni foarte mari, terenul este multifuncțional, el cuprinzând un teren de minifotbal (40m x 20m) care poate fi transformat în teren de volei, un spațiu amenajat pentru baschet și o pistă aplicativă (40m x 10m) cu diferite dispozitive pentru cățărare, echilibru, târâre/ escaladare.

Realizarea proiectului a fost posibilă cu sprijinul Asociației Plomeur – Soroceni – Unțeni care a oferit în acest scop o donație de 2.000 de euro.

Lucrările au fost executate în mare parte prin voluntariat, cu elevii și profesorii școlii, cu părinții și alte persoane, cu concursul Primăriei și ai Consiliului Local.

Sufletul acțiunilor de amenajare a fost Tanasă Radu-Bogdan care a mobilizat voluntarii și a pus în practică ideile de pe hârtie. Dintre cei care și-au adus contribuția la realizarea lucrărilor se numără pe profesorul Gafița Corneliu și pe elevii: Lungu Iulian, Paladi Claudiu, Mateiuc Valentin, Amariei Gabriel, Mareș Claudiu, Toma Cezar, Ciocoiu Silviu, Ghițun Gabriel, Paicu Adi, Ancuța Gabriel.

La ceremonia de inaugurare care a avut loc astăzi, 20 iunie 2013, au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale, profesori, părinți , membri ai Asociației de Prietenie Unțeni – Soroceni - Plomeur.

Directoarea școlii, profesoara Pușcașu Laura, împreună cu primarul comunei, Timișag Dumitru, au tăiat panglica de inaugurare.

Suntem recunoscători Asociației Plomeur – Soroceni - Unțeni pentru sprijinul acordat în realizarea acestui teren de sport, atât de necesar elevilor noștri. Ne dorim ca terenul să fie utilizat de cât mai multe generații de copii , a precizat directoarea școlii în cuvântul său.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 ajunge la Botoșani!

astăzi, 15:04

De la arta naivă la fotografie, de la pictură și grafică la sculptură, instalație și literatură, NAG Botoșani propune un traseu prin spațiile în care arta se produce, se păstrează ș...

Decizie DEFINITIVĂ: Botoșăneanul care și-a omorât iubita însărcinată își petrece restul vieții în închisoare!

astăzi, 14:01

Judecătorii Curții de Apel Iași au pronunțat, la 24 septembrie 2026, hotărârea definitivă în dosarul crimei de la Scobinți, respingând apelul formulat de botoșăneaul de 45 d...

Exercițiu internațional de amploare în județul Suceava!

astăzi, 13:13

La exercițiu vor lua parte aproximativ 400 de participanți. Operațiunile vor include misiuni de salvare din apă cu bărci, utilizarea pompelor de mare capacitate, proceduri de decontaminare È...