Temperaturile vor ajunge la 20 de grade în acest weekend

Joi în cea mai mare parte a ţării soarele va străluci din plin, iar atmosfera va fi cu adevărat primăvăratică. Doar prin Dobrogea vor mai fi nori, dar din ce în ce mai săraci în ploi. După prânz se strâng nori şi în zonele de munte, însă şansele de ploaie rămân mici.

Vineri dimineaţă norii mai acoperă sud-estul, dar nu mai aduc ploi. După-amiază însă, cerul se înnorează treptat în regiunile vestice, nordice şi la munte, iar pe arii restrânse sunt aşteptate ploi slabe. Vântul se înteţeşte la munte. La amiază temperaturile vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade. Din nou cele mai scăzute maxime se vor înregistra în Delta Dunării şi pe litoral, unde nu vor fi mai mult de 12 grade.

Sâmbătă va fi uşor mai cald decât în mod obişnuit pentru început de aprilie. Maximele sunt cuprinse între 10 şi 20 de grade, dar nu ne bucurăm de prea mult soare, însă nici prea mulţi nori nu vor fi. Sunt prognozate şi câteva reprize scurte de ploaie în zonele de deal şi la munte, însă către seară.


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...