Temperaturile încep să scadă din acest weekend
Stiri Botosani Friday, 17 September 2010 ActualitateSâmbătă, în prima parte a zilei, ploile preferă Transilvania, Moldova şi toate zonele de munte, în general. Totuşi, precipitaţiile vor fi slabe şi puţine. În restul ţării, cerul va fi variabil, dar spre seară norii se adună mai întâi în vest, centru şi nord, unde revin ploile, local. Maximele scad puţin, exceptând sud-estul, care păstrează temperaturile de vară. Vor fi 18 - 19 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 31-32 în Lunca Dunării, scrie RealitateaTV.
Duminică, norii şi ploile, multe şi chiar consistente în unele regiuni, prefera tot vestul, nordul şi centrul ţãrii, unde cantităţile de apă trec şi de 20 de litri pe metru pătrat. În restul teritoriului, înnorările sunt însă doar temporare, adică soarele predomină, char dacă mai şi plouă, spre seară şi în cursul nopţii următoare. Vântul continuă să sufle mai puternic numai în regiunile de munte, iar maximele temperaturii aerului pornesc de la doar 15-16 grade în Maramureş şi în nordul Moldovei, dar încă ating 29-30 de grade în Lunca Dunării, la Calaraşi şi Giurgiu.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!
Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală
Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...
Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiun cu efective mărite, pentru prev...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde