Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat vineri într-o vizită de lucru la Botoșani, a reiterat ideea că nu se impune amânarea alegerilor parlamentare din decembrie, susţinând că „momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente".
El a susținut, într-o conferinţă de presă, că un risc mai mare este reprezentat de modul în care aleg cursanții să se manifeste după închiderea urnelor, dar și de „câte zile vrem să sărbătorim”.
„Nu ştiu dacă o zi de alegeri, 6 decembrie, este momentul care va decide cum va merge această pandemie şi nu ştiu ce va fi în martie sau aprilie, unde vrem unii dintre noi să ducem aceste alegeri. Momentul votului este unul dintre cele mai securizate momente, la fel cum au fost şi alegerile locale. Ce facem noi după vot, cât de tare ne bucurăm în seara de după, câte zile vrem să sărbătorim după, asta poate fi într-adevăr un pericol", a declarat Nelu Tătaru.
Cât despre perioada de campanie electorală, el a precizat că acţiunile sunt reglementate prin acte normative adoptate deja.