Tăriceanu RUPE PNL: 14 parlamentari merg în ONG-ul şefului Senatului. NUME-SURPRIZĂ, pe listă

Călin Popescu Tăriceanu lansează, astăzi, Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale.  Deşi după plecarea din PNL anunţase crearea unui nou partid, Tăriceanu pune deocamdată bazele unui ONG, la care va adera însă un număr mare de parlamentari ai PNL. Printre aceştia, nume-surpriză, între care cel al lui Mihai Stănişoară.

Parlamentarii care se vor alătura Grupului lui Călin Popescu Tăriceanu sunt atât deputaţi, cât şi senatori ai PNL.

Lista cuprinde 14 nume, transmite România TV: deputatul Graţiela Gavrilescu,  senatorul Sorin Ilieşiu,  deputatul Radu Stroe, deputatul  Mihai Stănişoară, deputatul Daniel Chiţoiu, deputatul Andrei Gerea, senatorul Daniel Barbu, deputatul Sorin Teju, deputatul Paul Dumbrăvanu, deputatul Nicolae Alexandri, deputatul Nicu Marcu, deputatul Viorel Palaşcă, deputatul Ion Cupă şi deputatul Constantin Galan.

Gavrilescu a explicat că nu poate accepta o fuziune cu PDL. "Nu pot să mă duc să fac fuziune cu un partid care este deferit lui Traian Băsescu sau să fiu colegă cu Monica Macovei, să mă duc să mă fac prietenă cu nişte oamenii în care nu cred. Scopul nostru final este de a apăra liberalismul în România. Trebuie să demonstrăm că PNL nu trebuie să dispară, politicile liberale sunt politici de dreapta şi sunt politici pentru care românul a dus-o mai bine şi nu mai rău", a spus deputatul liberal.
 
Evenimentul de constituire a Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale are loc joi.
 
Călin Popescu Tăriceanu declara, săptămâna trecută, că poartă discuţii cu liberalii nemulţumiţi de proiectul fuziunii PNL cu PD şi nu excludea varianta formării unui nou partid politic care să reprezinte pe viitor liberalismul în România.

Probabil, în curând va trebui să anunţăm ceva. În măsura în care aceste frământări capătă o formă şi o concluzie concretă, vă vom ţine la curent. Acum nu am ce să spun decât îngrijorarea şi regretul că PNL pare înscris în mod iremediabil şi irevocabil pe drumul abandonării profilului său liberal şi al conţinutului liberal (...) Ceva trebuie făcut în mod clar", aprecia fostul preşedinte al PNL.

 

romaniatv.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...